Contextul actual în care se află Europa, cu războiul dintre Rusia și Ucraina la „poarta” NATO, a fost astăzi subiectul unei analize efectuate de deputatul PSD Ionuț Vulpescu.
În cadrul unei conferințe de presă, parlamentarul a arătat că situația extrem de sensibilă din jurul României și felul în care se iau deciziile ”ne afectează prezentul și viitorul. A fi român mâine depinde de a fi uman astăzi. Nu e ca și când suntem într-o altă geografie spirituală, într-un alt orizont mintal. Europa traversează o criză și suntem parte din ea, din conștiința și apartenența europeană.
Apelul la istoria recentă este obligatoriu. Nu trebuie să uităm istoria, nici să o ajustăm, așa cum fac destui, din motive care nu au nimic în comun cu interesele națiunii române. Revoluția Română a coincis cu un eveniment geopolitic radical, care punea grave probleme de securitate întregului continent și, prin ecourile sale, întregii lumi: destrămarea Uniunii Sovietice. România a făcut parte din Tratatul de la Varșovia, tot o alianță defensivă. Știa care sunt costurile, servituțile și avantajele apartenenței la o astfel de alianță… Și a considerat că este vital pentru viitorul ei să găsească un nou sistem de securitate colectivă care să-i ofere siguranța necesară parcurgerii etapei de tranziție de la totalitarism la democrație și de la economia de comandă la economia de piață liberă. NATO era alegerea rațională și conducerea de atunci a României, președintele Ion Iliescu, conducerea statului român și o largă majoritate a clasei politice și a cetățenilor au susținut această opțiune”, a declarat deputatul social democrat.
Deputatul social democrat a făcut și o incursiune în istoria României în contextul ei geo-politic: ”E bine să ne reamintim faptul că România a fost prima țară din fostul Tratat de la Varșovia care a aderat la Parteneriatul pentru Pace și a făcut reformele necesare intrării în procesul de aderare.
Să nu uităm că România a fost prima țară din regiune care a numit un civil la conducerea armatei și a pus sub control civil serviciile de informații. Cine ar mai fi procedat astfel atunci, ca de altfel și acum?
Trebuie să recunoaștem că decizia de a ne alătura NATO a favorizat tranziția democratică, a accelerat-o. Mă refer în primul rând la ceea ce urmat după aderarea noastră la NATO, aderare care, să nu uităm, este totuși, politic vorbind, opera Partidului Social Democrat.
În actul de aderare exista o foaie de parcurs, cu obligațiile post-aderare ale României, obligații care privesc contribuția noastră la efortul comun de apărare. Excepție făcând eforturile din ultimii ani, eforturi inițiate tot de guvernările PSD, de achiziții de tehnică militară, cele mai importante achiziții au fost făcute tot în guvernarea Năstase. Statele Unite au fost determinate în susținerea fostelor țări socialiste aflate pe linia de contact cu Federația Rusă, dar nici ele nu au surse nelimitate. Ca și în cazul aderării la Uniunii Europeană, și în cazul aderării la NATO ne-am trezit în fața unui cap de linie, după care nu a mai urmat nimic. Ori vedem acum că aderarea trebuia să fie un nou început, că România trebuia să se adapteze, alături de NATO, unui climat de insecuritate crescută. Faptul că aproape un român din doi nu vrea să lupte pentru țara lui are niște cauze profunde începând cu tot mai slaba performanță a statului. Românii se întreabă pentru cine am guvernat în acești ani, dacă rezultatele sunt cele pe care le vedem. Iar noi ce găsim mai inteligent de făcut? Să ne imaginăm mecanisme de cenzură a opiniei publice? Culmea, propuse de societatea civilă. Este cazul să ieșim din bula noastră și să ne întoarcem la realitate, iar realitatea este că nu suntem pregătiți pentru sarcinile pe care ni le-am asumat la aderarea la NATO. Și în loc să căutăm vinovați ca de obicei, ar trebui să căutăm soluții. Împreună, nu fiecare după cum îi cer interesele politice. Rachetele adversarului nu au și ghidaj după ideologia țintelor. Ucid fără discriminare.
Securitatea pe care o oferă NATO este un produs mai complex. Nu se referă doar la militari și la armament. România este obligată să își revizuiască profund statul, care, nu e prima oară când spun asta, este în sine singura poliță de asigurare pe care o avem în calitate de cetățeni. Viziunea despre pace și despre război se schimbă dramatic și totuși trebuie să ne construim mecanismele pentru gestiunea corectă a crizelor, dincolo de discursul triumfalist al unora. Nu am făcut restructurarea statului atunci când aveam timp, acum suntem obligați să facem asta în grabă și putem greși alegând greșit obiectivele și prioritățile reformelor, iar fără cetățeni, fără implicarea lor în acest obligatoriu proces de reforme, nu vom face decât să înregistrăm un nou eșec, ca în economie, ca în educație sau în sănătate. Poate războiul de lângă noi ne va da de gândit și vom acționa altfel. Nu cu lozinci vom depăși criza.
Ca om de stânga nu pot accepta războiul, ca instrument al luptei pentru putere și influență, pe fondul destructurării procesului de globalizare.
Nici Uniunea Europeană nu va mai fi cea la care am aderat noi. Ci despre asta trebuie să discutăm serios. Da, este o resetare de sistem necesară și dureroasă pentru că adaugă la costuri economice și sociale ale crizei din Ucraina. Repet asta, de ce în aceste condiții să nu putem rediscuta PNRR? Bruxelles-ul trebuie să fie primul care să ceară asta țărilor membre. Crede cineva că restructurarea sectorului energetic va fi simplă? Avem aparatul industrial necesar pentru a satisface nevoile industriei energetice? Ce vom face cu forța de muncă pe care costurile uriașe ale energiei o vor afecta grav? Ce face cu sistemele de educație și sănătate, publice și private? Ce facem cu transporturile? Se deschide un uriaș șantier de reconstrucție, poate chiar mai amplu decât cel de după al doilea război mondial… România ce va face în acest context? Ce vrea să facă, cu ce resursă umană și materială? Mi s-a spus recent că România este un stat care a eșuat. Nu a părut să emoționeze pe mulți această recunoaștere a neputinței. Atunci părea o abstracție. O zicere năzdrăvană. Acum vedem care este conținutul concret al eșecului și tot nu ne dă fiori realitatea. Credem că există doar soluții individuale ca răspuns la crize? Păi credința asta a dus la eșecul statului. Urmează eșecul individual? Războiul româno-român continuă fără nici un armistițiu… Ne putem permite, fiecare dintre noi, eșecul personal pentru că nu mai credem în solidaritate și în munca împreună? Paradoxul este că România este un stat tot mai puțin solidar intern și acum e chemat să fie în plan extern așa cum nu a putut să fie pentru sine însuși”, a mai transmis deputatul PSD Ionuț Vulpescu.
