† NIFON
PRIN HARUL LUI DUMNEZEU,
ARHIEPISCOP ȘI MITROPOLIT

IUBITULUI NOSTRU CLER,
CINULUI MONAHAL ȘI TUTUROR DREPTMĂRITORILOR CREȘTINI DIN
ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIȘTEI,
HAR, PACE ȘI AJUTOR DE LA DUMNEZEU,
IAR DE LA NOI, ARHIPĂSTORUL VOSTRU, PĂRINTEASCĂ ÎMBRĂȚIȘARE ȘI
ARHIEREASCĂ BINECUVÂNTARE

„Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi
și am văzut mărirea Lui, mărire ca a Unuia-Născut din
Tatăl, plin de har și de adevăr” (Ioan 1, 14).

            Iubiții mei fii sufletești,
            slujitori ai altarelor și dreptmăritori creștini,

Împreună cu întreaga Creștinătate, în pace, comuniune și solidaritate, ne bucurăm de Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, cel mai mare dar făcut de Dumnezeu nouă, vreodată, sărbătoare ce umple de speranță, de lumină și de iubire sufletele noastre, dăruindu-ne credință statornică și tare în Cel care toate le săvârșește pentru mântuirea noastră.
Izvor de iubire, comuniune și pace, acest eveniment minunat al Întrupării Fiului lui Dumnezeu sfâșie întunericul veacurilor, lăsând să țâșnească, cu irezistibilă forță, lumina, plină de har și de adevăr, care dă rost existenței noastre și ne oferă puterea de a merge înainte, cu deosebit curaj, pe drumurile vieții.
Din iubire față de noi, oamenii, Dumnezeu, Cel Atotputernic și necuprins, Se smerește și vine la noi, intră în lumea noastră, pentru a împărtăși toate ale noastre, pentru a fi pururi împreună cu noi, însoțindu-ne în acest extraordinar parcurs al existenței, ca Cel ce ne iubește și ne cunoaște, așa cum Sfântul Apostol Pavel mărturisește că: „Iubirea lui Dumnezeu s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El” (I Ioan 4, 9).
Sfântul Maxim Mărturisitorul spunea, atât de adânc: „El cunoaște făpturile ca pe propriile Sale voiri… pentru că pe toate le-a făcut cu voia – ceea ce nimeni nu va nega – și dacă a spune că Dumnezeu Își cunoaște propria Sa voire este un lucru cuvios și drept, atunci odată ce Dumnezeu a făcut pe fiecare dintre făpturi voindu-o, desigur că El cunoaște făpturile ca pe propriile Sale voiri” (Ambigua, PSB, vol. 80, p. 88).
Din această perspectivă, întregul timp, dar și fiecare moment al vieții noastre, în pofida greutăților și încercărilor, este umplut și binecuvântat de prezența mântuitoare și luminoasă a Celui ce ține în existență toate și este unit, în mod inseparabil, cu fiecare ființă umană, oferindu-ne certitudinea că pășește împreună cu noi, fără a ne abandona vreodată, ci, dimpotrivă, gata să ne împărtășească harul Său cel dumnezeiesc.
Născându-Se în ieslea săracă a Betleemului, Fiul lui Dumnezeu a ales calea cea mai potrivită, a iubirii, pentru a intra în fragilitatea și în înstrăinarea noastră, și pentru a împărtăși cu noi bucuriile, speranțele, încercările, neputințele și neajunsurile vieții, devenind cel mai apropiat Prieten al nostru, care niciodată nu ne părăsește, în nicio situație, nicicând, fiindcă El este „iubire și numai iubire” (I Ioan 4, 16), iar noi suntem rodul prețios al voinței și al milostivirii Sale.
La „plinirea vremii” (Galateni 4, 4), atunci când noaptea lumii și întunericul păcatului păreau că stăpânesc, cu intensitate, totul și sunt indestructibile, „Lumina lumii” (Ioan 9, 5), „Domnul Cel tare și puternic” (Psalm 23, 8) a hotărât să vină la noi, să intre în lumea noastră, să ia toate ale noastre, pentru a ne mântui din robia păcatului, a răului și a morții, și să ne dăruiască viață veșnică.
În Betleemul Iudeii, la marginea lumii cunoscute în vremea aceea, într-o mică iesle, săracă și neînsemnată, Cel necuprins S-a născut, „de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria”, arătându-ne că înaintea lui Dumnezeu, cu toții suntem importanți și ceea ce înaintea noastră pare mic și umil, devine mijloc de manifestare a milostivirii Sale, ocazie de a săvârși taina mântuirii omului. Astfel, „când Domnul S-a născut, ieslea în Rai s-a prefăcut”, după cum frumos vestesc colindele noastre străbune, mărturie misionară a credinței înaintașilor noștri, căci timpul Nașterii Sale a devenit prezentul mântuirii noastre.
Înțelepciunea colindelor ne transmite frumusețea credinței străbune, prin intermediul frumuseții cântărilor, într-un mod ce reușește să bucure sufletele noastre, îndemnându-ne să devenim mărturisitori ai credinței dreptmăritoare.

               Dreptmăritori creștini,

În acea noapte, îngerii descoperă Nașterea Mântuitorului lumii, „Răsăritul cel de Sus” și „Soarele dreptății”, unor păstori aflați în afara cetății, care, astfel, devin primii martori ai acestui măreț și tainic eveniment care a schimbat substanțial destinul omului și al universului.
Lor, celor mai neînsemnați, săraci și umili, li s-au adresat îngerii, pentru a ne arăta că Dumnezeu a venit să rușineze pe cei înțelepți și bogați, iar înaintea Lui se răstoarnă ordinea importanței lumii noastre. După cum spune și Sfântul Apostol Pavel, când zice: „Dumnezeu Și-a ales pe cele slabe ale lumii, ca să le rușineze pe cele tari; Dumnezeu Și-a ales pe cele de neam jos ale lumii, pe cele nebăgate în seamă, pe cele ce nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt” (I Corinteni 1, 27-28).
Acești păstori, umili și cu inimile curate, s-au împărtășit cei dintâi de bucuria Întrupării Fiului lui Dumnezeu, devenind peste secole misionarii acestui nemaiauzit eveniment, ce a cutremurat din temelii certitudinile și fundamentele greșite ale lumii noastre.
Cuvintele îngerești, pline de speranță și de bucurie, se adresează fiecăruia dintre noi, celor care, cu smerenie și disponibilitate, în tumultul vieții, suntem dispuși să ne deschidem lucrării mântuitoare a lui Dumnezeu: „Nu vă temeți. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare… Căci, vi S-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David” (Luca 2, 10-11).
Încrederea până la capăt în Domnul vieții și bucuria la care El ne face părtași sunt cele două aspecte ale mesajului îngeresc, împărtășit păstorilor din Betleem, dar care ni se adresează fiecăruia în parte, chemându-ne să devenim martori ai Evangheliei lui Hristos, prin cuvânt și faptă, precum și generoși dăruitori și ajutători pentru semenii noștri, atât de des confruntați cu necazuri, lipsuri sau nevoi.
„Purtându-ne sarcinile unii altora” (Galateni 6, 2), ajutându-ne și fiind receptivi la orice nevoie și lipsă din comunitatea noastră, vom putea să trăim, în mod autentic și firesc, iubirea și comuniunea și să fim vrednici vestitori ai Evangheliei lui Hristos, fiindcă adevărata iubire nu este niciodată nepăsătoare față de încercările și problemele aproapelui, iar comuniunea nu se poate naște și susține decât prin dărnicie, generozitate și solidaritate!
Urmând călăuzirea luminoasă a înțelepciunii dumnezeiești, magii din Orient, căutători sinceri și stăruitori ai adevărului, dar în același timp și simboluri ale cunoașterii, bogăției și puterii fabuloasei lumi a Răsăritului, au venit să se închine Pruncului dumnezeiesc – neașteptat și incomensurabil dar al Tatălui ceresc, recunoscând, prin gestul lor, că întotdeauna, căutarea sinceră a lui Dumnezeu duce la aflarea Lui, apoi adevărata și suprema înțelepciune numai Cel Atotînțelept o poate oferi, iar rostul adevărat, integral și necesar al vieții omului poate fi dăruit numai de El, Cel de la care vine tot binele!
Din acest motiv, ei au pus la picioarele Fiului lui Dumnezeu Întrupat „aur, smirnă și tămâie” (Matei 2, 10-12), pe de o parte, simbolul a ceea ce este mai de preț pentru om, din punct de vedere material, ca omagiu și prețuire, iar, pe de altă parte, pentru a arăta că nimic nu este mai prețios decât Fiul lui Dumnezeu Întrupat, iar darurile omului sunt darurile pe care Domnul i le-a dăruit și când noi le punem înaintea Lui nu facem decât să-I dăruim iubirea noastră, purtată de darurile materiale, ca recunoștință și mulțumire pentru iubirea pe care El, necontenit, ne-o oferă, așa cum spunem la Sfânta Liturghie: „Ale tale dintru ale Tale, Ție îți aducem de toate și pentru toate!”

…….

Continuarea Pastoralei Nașterii Domnului poate fi citită pe: http://arhiepiscopiatargovistei.ro/stiri/ips-arhiepiscop-i-mitropolit-nifon-pastoral-la-na-terea-domnului-2018.html