Programul de reabilitare a infrastructurii rutiere din municipiu, o prioritate a administrației, presupune nu doar reabilitarea arterelor rutiere principale, ci și a străzilor secundare, a aleilor dintre blocuri și chiar reabilitarea și modernizarea parcărilor. Cea mai recentă realizare o reprezintă modernizarea și asfaltarea zonei din spatele magazinului Muntenia, zonă care cuprinde și o parcare de mari dimensiuni pentru toți locatarii din blocurile din vecinătate.
Aşa cum a subliniat Gabriel Boriga, primarul municipiului, în zonă nu se mai asfaltase din 1979, adică de 34 de ani: “Ultima dată, această zonă a fost asfaltatată în 1979 şi, iată, la 34 de ani de la ultima asfaltare, se toarnă din nou covor asfaltic, o să urmeze marcarea locurilor de parcare pentru o eficientizare a parcării maşinilor şi a ocupării cât mai judicioase a spaţiului public cu maşinile locatarilor, cât şi a maşinilor care vin în zona comercială din centrul municipiului. Este încă o promisiune pe care ne-am onorat-o şi nu mă refer numai la executivul primăriei, cât şi la consiliul local”.
Pe lângă asfaltarea propriu-zisă, se vor monta stâlpi noi pentru iluminat stradal și se vor realiza marcaje rutiere.