Se reiau lucrările la Stadionul „Eugen Popescu” din Târgoviște. „Facem toate eforturile să finalizăm proiectul”, promisiunea primarului Cristian Stan.

De săptămâna viitoare se reiau lucrările la Stadionul ,,Eugen Popescu” din Târgoviște. Anunțul a fost făcut de primarul municipiului, Cristian Stan, care, în cadrul unei conferințe de presă, a vorbit pe larg, deschis, despre toate problemele pe care le-a întâmpinat proiectul de reabilitare și modernizare a stadionului municipal, despre situațiile apărute care au întârziat implementarea investiției, dar și despre ceea ce urmează să se întâmple de săptămâna viitoare.
Pentru că despre proiectul de reabilitare și modernizare a Stadionului Eugen Popescu s-a vorbit foarte mult în ultimele luni, criticile cu privire la proiect și la administrația locală fiind numeroase, unele foarte dure, acestea venind în mare parte de la adversarii politici ai echipei de conducere a primăriei, dar și de la iubitorii de fotbal din municipiu și județ, primarul Cristian Stan a vorbit și despre dificultățile financiare cauzate de Guvernul PNL, care la rectificarea bugetară în loc să aloce fonduri, a ciuntit bugetul primăriei cu o sumă considerabilă, situație care, din păcate, s-a răsfrânt asupra proiectului de la stadion și nu numai.

Potrivit primarului Cristian Stan, zilele următoare va convoca o ședință de Consiliu Local în cadrul căreia va solicita aleșilor locali aprobarea noilor indicatori tehnico-economici de la proiectul de modernizare și reabilitare a stadionului municipal. Edilul speră ca și liberalii, care până acum doar au criticat și au profitat politic și electoral de problemele întâmpinate de proiectul stadionului, să dea un vot pozitiv proiectului de hotărâre privind indicatorii tehnico-economici…

„Un subiect care a suscitat un interes deosebit în rândul dâmbovițenilor, în rândul târgoviștenilor, în rândul iubitorilor de sport, este proiectul de modernizare și reabilitare al Stadionului Municipal Eugen Popescu. Unde suntem în acest moment? După cum bine știți lucrările la acest obiectiv de investiții au întâmpinat câteva probleme generate de o serie de motive obiective, spun eu. Unu, pe primele cinci luni ale anului am avut o pierdere de aproximativ 40 de milioane de lei, doi- probleme deosebite cu ceea ce înseamnă proiectul vechi și documentația de execuție. La acest moment putem spune că toate aceste proiecte au fost surmontate, iar săptămâna viitoare vor reîncepe lucrările. De aceea, astăzi, voi convoca o ședința a Consiliului Local pentru începutul săptămânii viitoare, în vederea aprobării noilor indicatori tehnico-economici, indicatori care se prezintă, în linii mari, în felul următor. Valoarea totală a investiției este de 54.113.120 lei fără TVA. Este o creștere față de indicatorii precedenți, însă lucrul acesta s-a întâmplat, repet, din cauza unui proiect tehnic inițial care nu a ținut cont de toate realitățile din teren. Aș preciza că, în legătură cu proiectantul inițial, Primăria Târgoviște a reziliat contractul, nu a plătit absolut nimic pentru prestarea de servicii de proiectare, în contextul în care, deși achitasem o anumită sumă am compensat-o cu celelalte debite pe care le aveam față de proiectant din cazul altor proiecte. Am lansat o licitație publică pentru ceea ce înseamnă proiectul tehnic, am achiziționat serviciile unui nou proiectant, s-a mers în teren, s-a decis necesitatea realizării unor noi studii, și mă refer la studiile geotehnice și cele hidrologice, astfel încât pe ceea ce înseamnă, spre exemplu, tribuna veche, tribuna care a rămas în picioare, să putem avea o soluție tehnică de natură să răspundă tuturor cerințelor de securitate și să avem un stadion modern din toate punctele de vedere. La acest moment, proiectul este finalizat, predat Primăriei Municipiului Târgoviște. Ca și stadiu de execuție, deși lucrările nu au avut un ritm deosebit, pot spune că pe ceea ce înseamnă tribuna care se construiește fundația este ridicată. Totodată, lucrările la gazon sunt finalizate în proporție de 80%. Și aici mă refer la ce înseamnă substructura gazonului, cu instalațiile de degivrare, cu rețele de utilități, tot ceea ce înseamnă un gazon la standarde, instalarea transformatoarelor de mare putere, urmând ca în perioada următoare să se dea comandă de tribuna nouă, este modulară, va veni pe module și va merge destul de repede. După aceea să se intre concomitent la reabilitarea tribunei vechi, la nocturnă, la finalizarea rețelelor de utilități și la tot ce înseamnă acest obiectiv de investiții. Facem toate eforturile pentru a finaliza acest proiect cât mai curând. Despre costuri, pentru că acum vor fi mai mari, acest aspect se datorează faptului că în proiectul inițial au fost omise anumite lucruri, ceea ce a fost reținut și de Inspectoratul de Stat în Construcții printr-un proces verbal de control din data de 31 iulie prin care se menționează că proiectul de execuție nu a conținut toate detaliile. Deci, toată această discuție din mediul online, din mass media, că s-ar fi lucrat fără proiect sau mai știu eu ce comentarii, reprezintă niște fumigene electorale aruncate în această perioadă pentru că unii încearcă, pe cât posibil, să tragă niște foloase electorale dintr-un subiect care, în mod obiectiv, se prezintă exact așa cum am expus eu. Lipsa banilor, proiect cu probleme, am executat atât cât am putut din acel proiect, Inspectoratul de Stat în Construcții confirmă lucrul acesta. Fac un apel către toate forțele politice reprezentate în Consiliul Local să voteze proiectul de hotărâre privind aprobarea noilor indicatori tehnico-economici.

(…) Am vrut să fac o prezentare obiectivă, cuprinzătoare, sinceră, a ceea ce înseamnă proiectul de reabilitare și modernizare a Stadionului Municipal Eugen Popescu. Și aș vrea să mai adaug un aspect, și anume că în vreme ce unii se băteau cu pumnii în piept că administrația nu vrea să facă stadion și așa mai departe, că nu știu ce expertize nu sunt în regulă, Guvernul liberal a băgat mâna în buzunarul târgoviștenilor și a luat 227.000 lei, fiind singura rectificare bugetară negativă pe care am fost nevoit să o am, să o propun Consiliului Local, din 2015 până în prezent. Cam așa stau lucrurile, nefardate de manipulare, pe ceea ce înseamnă proiectul de reabilitare și modernizare al stadionului”, a declarat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.

leave a reply