Interes major pentru problemele antreprenorilor și atragerea de noi investitori. Întâlnire de lucru între președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, și președintele Camerei de Comerț Dâmbovița, Valentin Calcan

Întâlnire de lucru între președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, și președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița, Valentin Calcan, pe teme ce privesc problemele mediului de afaceri din județ, dar și încercări de atragere de noi investitori și investiții!

Potrivit președintelui CJD, s-au stabilit liniile de acțiune a instituțiilor pe care cei doi le conduc, toate acestea fiind obiectul protocolului de colaborare semnat încă de anul trecut.

„În continuare, Consiliul Județean Dâmbovița asigură mediul privat de toată disponibilitatea sa, administrația pe care o conduc fiind preocupată, în permanență, de crearea condițiilor optime pentru susținerea actualilor investitori, dar și de atragerea de noi companii în județul nostru”, a dat din nou asigurări Corneliu Ștefan.

„Este o bună practică urmare a protocolului dintre instituțiile pe care le conducem, în spiritul dezvoltării mediului de afaceri. Suntem foarte preocupați de susținerea proiectelor majore de infrastructură și în special de cea rutieră astfel încât de exemplu calvarul numit DN71, DN7 Bâldana-Titu-Găești sau DN72 Găești-Târgoviște-Ploiești să devină cât mai repede o amintire.

Avem cu toții mare nevoie de investitori și în acest scop colaborăm împreună pentru a prezenta oportunitățile județului celor interesați atât din România cât și din străinătate”, a transmis Valentin Calcan – Președinte CCIADb

Vă reamintim că pe 25 noiembrie 2020, între Consiliul Județean Dâmbovița și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița a fost semnat, în premieră, un protocol de colaborare. Acordul prevede consultare și transparență cu privire la elaborarea unor strategii de dezvoltare socio-economică și prioritizarea sectoarelor de investiții.

Documentul propune și o serie de acțiuni, menite să ofere predictibilitate mediului de afaceri județean, prin consultare deschisă, prin realizarea schimbului de informații, a promovării serviciilor oferite și a stabilirii unei agende comune de activități, în beneficiul comunității de afaceri și al cetățenilor județului.

De asemenea, acordul prevede consultarea și cooperarea interinstituțională, cu privire la reprezentarea și promovarea județului Dâmbovița pe plan național și internațional, în cadrul evenimentelor și misiunilor economice.

leave a reply