Ce înseamnă o Zi Națională a Lecturii, într-o țară în care 35% dintre români nu au citit niciodată o carte? Cu ce o să reușească o cură sincronizată de câteva minute de lectură să schimbe faptul că mai puțin de 10% dintre români cumpără cel puțin o carte pe an? Cât de naturală și firească e ideea ca toate școlile să suspende programul obișnuit între 11:00 și 14:00 pentru ca profesorii și educabilii să citească împreună? Dar ce altceva se întâmplă, în mod obișnuit, într-o școală, dacă nu, în bună măsură, tocmai lectură? Cine știe, poate avem nevoie și de o Zi a politicii pe bune, în care să suspendăm joaca de-a ideologia, puterea și opoziția, pentru a face ceea ce toți avem nevoie: o politică mai bună, printre atâtea sărbători, festivaluri ale democrației și ceremonii, cu puțină cunoaștere, tot mai puțină finanțare și o nevăzută sustenabilitate.
Nu numai ideea de a sincroniza cititori ocazionali e o formă fără fond, dar și ironiile sorții, născute dintr-un sincronism istoric, contribuie la umorul situației. Se organizează Ziua Națională a Lecturii de 15 februarie, dată la care a avut loc greva Atelierelor CFR Grivița. Adevărul e, ce zi mai bună putem găsi pentru sărbătoarea lecturii, decât cea în care, în urmă cu 89 de ani, cititorii ziarului Dimineața aflau, de pe prima pagină, despre apelul la solidaritate al muncitorilor care tocmai pierduseră 25% din salariu, un procent mai mic, oricum, decât pierderile din pandemie ale angajaților sectorului cultural și, dacă tot e să fim în ton cu sărbătoarea, decât editorii, autorii și traducătorii din România?
Ironic sau nu, tot astăzi, în 1840, se năștea Titu Maiorescu – autorul tezei formelor fără fond. De ziua lui Maiorescu, îl „celebrăm” dându-i dreptate, dovedind că și astăzi, la aproape 200 de ani de la nașterea sa, societatea românească cultivă în continuare formele fără fond. Cum poate o „Zi a Lecturii” să compenseze celelalte 364 de zile în care românii nu citesc?
Ne-am obișnuit să trăim între zile ale tăierilor de panglici mari și zile ale tăierilor de panglici mici. De la Ziua Culturii Naționale – trecută pe nesimțite, la Ziua Națională a Lecturii, din 15 în 15 ale lunii, ca plata salariilor descurajatoare pentru acest sector. Ca să fim înțeleși: celebrez această zi nu de acum, ci din urmă cu 7 ani când, ca ministru al Culturii, în 2015 am scăzut TVA-ul la 5% pentru cărți și alte produse culturale. De atunci și până astăzi nu a mai fost luată nicio măsură pentru susținerea pieței de carte. Dar, desigur, anul 2019 a fost Anul Cărții, anul 2020 ar fi trebuit să fie Anul Promovării Lecturii, iar anul acesta, la 15 februarie, sărbătorim Ziua Lecturii. O continuă sărbătoare a „formelor fără fond”. Sunt sigur că mulți vor citi azi, în baia de mulțime a camerelor de filmat, dar că puțini înțeleg ce citesc, și tot mai puțini trec din live în life, din parada de lectură de pe social-media într-o igienă de viață. Ceea ce se citește cu ochiul liber e deznădejdea unui domeniu care încă nu și-a găsit resursele pentru a depăși doi ani de criză sanitară. Dar despre toate acestea, aflăm, probabil, la o sărbătoare viitoare.
Ioan Vulpescu
Deputat PSD de Dâmbovița
