Zile de foc la PSD Dâmbovița cu pregătiri, analize și strategii în premieră pentru alegerile parlamentare și prezidențiale, dar și pentru congresul partidului. Vot unanim pentru susținerea lui Marcel Ciolacu la funcția de președinte și a lui Corneliu Ștefan pentru cea de vicepreședinte pe Regiunea Sud Muntenia.

PSD Dâmbovița a început pregătirile pentru alegerile prezidențiale și parlamentare care vor avea loc spre finalul acestui an, dar și pentru Congresul partidului din 24 august!

Pentru că se apropie Congresul Partidului în care va fi aleasă o nouă conducere la nivel național, conducerea PSD Dâmbovița a organizat astăzi o Conferință Extraordinară și o ședință BPJ pentru a stabili mandatul cu care delegații vor merge la alegerile din 24 august. Susținerea pentru Marcel Ciolacu a fost unanimă, iar președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a primit susținerea politică a colegilor de partid pentru a candida la funcția de vicepreședinte pe regiunea Sud-Muntenia. De asemenea, senatorul Titus Corlățean, primvicepreședinte PSD Dâmbovița, a primit sprijinul social democraților dâmbovițeni pentru a candida la funcția de responsabil pentru relația cu Republica Moldova din partea Partidului Social Democrat.

Tot în ședința de astăzi s-a făcut un bilanț al rezultatelor obținute de PSD la alegerile din 9 iunie și s-au luat decizii importante în ceea ce privește stabilirea candidaților la alegerile parlamentare.

Președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a anunțat și o premieră în partid, fiecare zonă a județului va avea un candidat pe lista de la parlamentare, iar candidații vor fi votați de toți aleșii locali din partea Partidului Social Democrat.

PSD Dâmbovița îl susține în unanimitate pe Marcel Ciolacu, candidat la funcția de președinte

„Organizația PSD Dâmbovița a avut o conferință extraordinară cu șapte puncte pe ordinea de zi, o conferință care a fost stabilită, bineînțeles, în urma congresului care va avea loc pe 24 august la nivel național al Partidului Social Democrat. Primul punct pe ordinea de zi a conferinței județene extraordinare a fost o informare privind rezultatele alegerilor din 9 iunie, referitoare la alegerile locale și europarlamentare. Am avut un punct pe ordinea de zi privind desemnarea delegațiilor organizației PSD Dâmbovița pentru participarea la Congresul Național PSD din data de 24 august 2024. S-a adoptat o hotărâre a conferinței organizației județene PSD Dâmbovița privind acordarea susținerii politice pentru Marcel Ciolacu în vederea depunerii candidaturii la funcția de președinte al PSD, în cadrul unei moțiuni ce va fi prezentată la congresul din 24 august 2024. De asemenea, am adoptat o hotărâre a organizației PSD Dâmbovița privind acordarea susținerii politice subsemnatului (Corneliu Ștefan), pentru a candida la funcția de vicepreședinte pe regiunea Sud-Muntenia în Congresul din 24 august. Nu în ultimul rând, am adoptat o hotărâre a organizației PSD Dâmbovița privind acordarea susținerii politice a senatorului Titus Corlățean în vederea depunerii candidaturii pentru funcția de responsabil PSD pentru relația cu Republica Moldova, din partea Partidului Social Democrat.

În legătură cu aceste puncte pe ordinea de zi, am avut o prezentare a rezultatelor alegerilor din data de 9 iunie 2024. După cum bine știți, PSD a câștigat alegerile locale și europarlamentare din data de 9 iunie, atât în județul Dâmbovița, cât și la nivel național. În județul Dâmbovița, Partidul Social Democrat a obținut 65 de mandate de primar, dintr-un total de 89. La nivelul consiliilor locale, Partidul Social Democrat Dâmbovița a obținut 700 de mandate, dintr-un total de 1177 de mandate la nivelul tuturor consiliilor locale din județ. La nivelul președinției Consiliului Județean Dâmbovița am obținut 134.765 de voturi. De asemenea, la nivelul Consiliului Județean Dâmbovița, am obținut 22 de mandate, plus funcția de președinte al Consiliului Județean. În municipiul Târgoviște, am obținut 14 mandate din partea Partidului Social Democrat, plus funcția de primar al municipiului Târgoviște, reședința județului. Bineînțeles, am avut o prezentare detaliată pentru fiecare zonă, împreună cu colegii mei, cu privire la toate rezultatele obținute la nivelul județului Dâmbovița.

Referitor la evoluția scorului la alegerile locale, în anul 2020 Partidul Social Democrat a obținut 43,65%, iar în 2024 PSD a obținut 58,91%, o creștere de peste 15 procente față de ultimele alegeri din 2020.

Astăzi, în conferința județeană extraordinară a Partidului Social Democrat Dâmbovița, am desemnat și delegații care vor participa la congresul din 24 august 2024. Vom avea 81 de colegi care vor participa la Congresul din 24 august și, bineînțeles, așa cum am adoptat cele trei rezoluții, vom susține cu toții moțiunea președintelui Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, care va candida la funcția de președinte din partea PSD.

Tot astăzi am adoptat o hotărâre la nivelul PSD Dâmbovița, care a fost aprobată atât în Biroul Permanent Județean, cât și în Conferința Extraordinară, privind desemnarea colegilor care doresc să candideze pentru Parlamentul României, pentru Senat și pentru Camera Deputaților. Am hotărât, în unanimitate, pentru prima dată în organizația PSD Dâmbovița, un mod de a desemna candidații și pentru Senat, și pentru Camera Deputaților, din fiecare zonă a județului Dâmbovița. Avem șase zone: Târgoviște, Pucioasa – Fieni, Valea Dâmboviței, Găești, Titu – Răcari și zona Băleni – Moreni. Vom avea colegi care vor candida din fiecare zonă, iar cel mai important lucru pentru organizația PSD Dâmbovița este că toți colegii care vor candida pentru Senatul României și pentru Camera Deputaților vor fi votați de toți aleșii locali din partea Partidului Social Democrat. Începând cu 15 septembrie, vom organiza șase conferințe regionale în care aleșii locali din județul Dâmbovița, din partea PSD, vor vota colegii care doresc să candideze, fie pentru Senat, fie pentru Camera Deputaților, urmând ca într-o conferință extraordinară să validăm lista și pentru Senatul României, și pentru Camera Deputaților”, a declarat Corneliu Ștefan, președintele PSD Dâmbovița.

leave a reply