Economic »
Alege o carieră în domeniul economic! Au început înscrierile la Facultatea de Științe Economice a Universității „Valahia” din Târgoviște. Zeci de locuri disponibile fără taxă, la specializări economice, management și marketing
Alege o cariera în domeniul economic! Alege Facultatea de Științe Economice Târgoviște! Alege Universitatea „Valahia” din Târgoviște! Din 1 iulie și până pe 26 iulie 2022 la Facultatea de Științe Economice a Universității „Valahia” din
Read More »Camera de Comerț Dâmbovița SUSȚINE propunerea privind modificarea Legii 335/2007 a camerelor de comerț din România. „Dacă vrem să avem o „țară ca afară”, atunci să avem şi o Cameră de Comerț ca în Franța sau Italia, Austria sau Ungaria” (Valentin Calcan, președinte CCIA Dâmbovița)
Pentru că în ultimele zile ai existat în spațul public tot felul de discuții, unele mai puțin avizate decât altele, conducerea Camerei de Comerț Dâmbovița a organizat astăzi o conferință de presă și a
Read More »Dâmbovița: 501 posturi disponibile pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă
Potrivit informațiilor furnizate de agenții economici privind locurile de muncă, în baza de date a AJOFM Dâmboviţa sunt înregistrate astăzi 501 posturi vacante, din care: studii superioare – 55 pentru persoanele calificate in diverse
Read More »Seminar de Perfecționare Vocațională organizat de Institutul de Studii Financiare și Universitatea „Valahia”- Facultatea de Științe Economice, oportunitate pentru studenți de a afla informații prețioase și a interacționa cu specialiști din domeniul economico-financiar, dar și asigurări și pensii.
Institutul de Studii Financiare, în parteneriat cu Universitatea Valahia din Târgoviște- Facultatea de Științe Economice, a organizat astăzi, 30 martie 2022, Seminarul de Perfecționare Vocațională SmartFIN@ISF. Seminarul, desfășurat în sistem online, a cuprins mai
Read More »Dâmbovița: 371 de posturi disponibile pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă
Potrivit informațiilor furnizate de agenții economici privind locurile de muncă, în baza de date a AJOFM Dâmboviţa sunt înregistrate astăzi 371 de posturi vacante, din care: studii superioare – 47 pentru persoanele calificate în
Read More »AJOFM: 489 de locuri de muncă disponibile la nivelul județului Dâmbovița
Potrivit informațiilor furnizate de agenții economici privind locurile de muncă, în baza de date a AJOFM Dâmboviţa sunt înregistrate astăzi 489 de posturi vacante, din care: studii superioare – 55 pentru persoanele calificate in
Read More »Inovație pentru un viitor verde: Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița prezintă soluția modernă pentru un viitor energetic INDEPENDENT!
Camera de Comerț Dâmbovița, în parteneriat cu Constant Energy, invită companiile din județul Dâmbovița, să participe miercuri, 23 februarie, începând cu ora 13:00, la un eveniment ce va avea loc la sediul Camerei de
Read More »Lansare apel de proiecte prin GAL “Valea Ialomitei: M7/DI6B – Investiţii în infrastructura de bază şi îmbunătăţirea accesului la servicii pentru populaţie – sesiunea 01/2022
Read More »Companiile care anul trecut au învins frica de necunoscut, care au știut să se redescopere și să se reinventeze, premiate în cadrul celei de-a 28-a ediții a Topului Firmelor din județul Dâmbovița.
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița premiază pe 16 decembrie 2021, excelența în afaceri. Ediția din acest an a Topului Firmelor din județul Dâmbovița este o ediție premium. Companiile care se regăsesc în
Read More »Topul Firmelor, eveniment de referință în cadrul căruia este premiată performanța economică. Camera de Comerț Dâmbovița organizează cea de-a 28-a ediție a Galei pe 16 decembrie.
Continuitatea activităților economice a fost și rămâne vitală pentru depășirea acestei perioade dificile, în contextul în care și anul 2021 a adus provocări majore pentru economie. Topul Firmelor din Dâmbovița organizat de către Camera
Read More »