PNL Târgoviște strânge semnături pentru susținerea proiectului de construcție a unui nou stadion în municipiu

PNL Târgoviște a demarat o campanie de strângere de semnături pentru susținerea proiectului de construire a unui stadion în municipiu. Liberalii susțin că după promovarea echipei de fotbal Chindia Târgoviște în Liga I este nevoie de un stadion modern unde jucătorii Chindiei să dispute partidele cu „greii” din prima ligă fotbalistică. În cadrul unei conferințe de presă susținute în fața stadionului „Eugen Popescu” din municipiu, președintele PNL Târgoviște, Aurelian Cotinescu, a anunțat că planul este să strângă 10.000 de semnături de la târgovișteni și astfel să constrângă administrația locală și județeană să urgenteze demersurile pentru construirea stadionului nou.

„Pornim o campanie de strângere de semnături prin care spunem „Târgoviște are nevoie de un stadion nou. Chindia are nevoie de un stadion nou” și asta pentru că echipa noastră de fotbal a reușit o performanță minunată, cu resurse financiare limitate. Dacă echipele de volei și de baschet își desfășoară meciurile într-o sală polivalentă demult depășită, echipa de fotbal a ajuns în situația de a-și desfășura meciurile pentru perioada următoare, se prea poate de un an de zile, în deplasare, ceea ce va fi un impediment pentru valorificarea rezultatelor de cître echipa noastră. Trei ani de zile, Primăria Târgoviște a dat ca și target promovarea echipei noastre de fotbal. Trei ani de zile au investit bani din bugetul local în această echipă… În trei ani de zile nu s-au gândit, nu au făcut nimic, pentru a avea cu adevărat o bază sportivă atunci când echipa ajunge în Divizia A. În acest moment s-a ajuns la situația de a se lua din bugetul local 1,6 milioane de euro și de a se investi în stadionul „Eugen Popescu”. Ce obținem în urma acestei investiții?! Nu avem locuri de parcare suficiente, nu vom avea o bază de antrenament adecvată, nu vom avea o suprafață de joc și o nocturnă modernă cu adevărat și nu vom avea suficiente locuri pentru spectatori. Ce vom face în momentul în care vom juca cu echipe mari, gen Steaua București sau Dinamo sau alte echipe îndrăgite?! Unde vor intra 10.000-12.000 de suporteri? Cu siguranță vor rămâne pe dinafară… Trebuie să înțelegem următorul aspect: tot demersul nostru de strângere de semnături, de mobilizare a târgoviștenilor pentru acest proiect este în favoarea târgoviștenilor, în favoarea echipei de fotbal, venim și ajutăm cu acest lucru Primăria Târgoviște și Consiliul Județean, dar în același timp le și obligăm să ia atitudine și să meargă la Ministerul de resort astfel încât să obțină bani. Au Guvern PSD, au ministerul lor, ar trebui fără probleme să obțină bani așa cum alții au obținut în Alexandria sau în Turnu Severin, orașe mult mai mici și mult mai importante economic și fotbalistic.

Vom strânge semnăturile prin membri noștri, în oraș, mergem în cartiere, stăm cu oamenii de vorbă, le cerem semnăturile, cu siguranță membrii Biroului nostru vor avea un target pe are trebuie să-l îndeplinească, dar membri noștri sunt conștiincioși și cred că 10.000 de semnături pentru acest proiect de suflet cu siguranță vom obține”, a declarat președintele PNL Târgoviște, Aurelian Cotinescu.

 

 

leave a reply