Liceul Militar de la Târgoviște, un proiect ratat. Înființarea instituției de învățământ, în afara priorităților actualului ministru al Apărării

Înființarea unui liceu militar la Târgoviște rămâne încă în faza de proiect! Ideea înființării unei astfel de instituții de învățământ, care să reia tradiția deja vechiului Liceu Militar de la Mânăstirea Dealu din Târgoviște, a aparținut fostului ministru al Apărării, Adrian Țuțuianu, ulterior a fost împărtășită și de ministrul Mihai Fifor, dar se pare că proiectul nu se află momentan pe lista de priorități a actualului ministru, Gabriel Leș. În cadrul unei conferințe de presă, senatorul Adrian Țuțuianu, s-a declarat dezamăgit de faptul că Liceul Militar de la Târgoviște nu se regăsește în planul de școlarizare în învățământul militar, chiar dacă anul trecut toți factorii implicați în acest proiect căzuseră de acord că este necesară înființarea unei asemenea instituții de învățământ militar, cu profil tehnic, în municipiu. Senatorul susține că prin nerealizarea acestui proiect, Armata are numai de pierdut, în condițiile în care la momentul actual sistemul se confruntă cu o „îmbătrânire” a personalului calificat din unitățile de profil, foarte mulți specialiști din Centrele de mentenanță se află în pragul pensionării și, din păcate, nu au cui „să predea ștafeta”.

„Un proiect ratat pentru judeţul Dâmboviţa este înfiinţarea liceului militar care a fost cândva la Mânăstirea Dealu. Am la îndemână planul de şcolarizare în învăţământul militar, de toate tipurile. Este un document public, şi Liceul Militar de la Târgovişte nu se află printre aceste instituţii de învăţământ. Vă aduc aminte că la vizita ministrului Apărării Naţionale, Mihai Fifor, în luna iunie, anul trecut, am convenit că Târgoviştea poate fi un loc unde să se înfiinţeze un liceu militar cu profil tehnic. Nu era o chestiune venită din dorinţa de a spune că facem ceva la Târgovişte. La noi, la Târgovişte, există un Centru de Mentenanţă important al Armatei Române şi am putut constata, şi eu şi Fifor, că media de vârstă a celor care lucrează este de peste 54 de ani. Deci practic în 5- 6 ani de zile în Centrele de mentenanţă ale Armatei Române nu vom mai avea salariaţi pregătiţi pentru lucrări de o complexitate cu totul şi cu totul deosebită. De ce nu s-a înfiinţat acest liceu militar?! Pentru că nu a existat preocupare din partea Ministerului Apărării Naţionale, nu a existat suport din partea Ministerului Educaţiei şi de asemenea nu a existat o implicare serioasă a Primăriei Municipiului Târgovişte, iar doamna Rovana Plumb a fost prea implicată cu înregistrările discuţiilor din Comitetul Executiv Judeţean al PSD şi nu cu rezolvarea problemelor acestui judeţ. Ce ar fi însemnat pentru judeţul Dâmboviţa un liceu militar?! În primul rând revenirea la tradiţie, pentru că Liceul Militar de la Mânăstirea Dealu este un element de reper în învăţământul militar românesc. În al doilea rând elevi din toată ţara care ar fi urmărit să aibă o carieră militară tehnică, dar şi o sursă de recrutare de studenţi pentru Academia Tehnică Militară şi academiile de specialitate. În al treilea rând ar fi însemnat noi locuri de muncă pentru profesori, personal administrativ… Ar fi însemnat, de asemenea, menţinerea şi dezvoltarea Centrului de Mentenanţă de Tehnică Militară din Târgovişte, dar şi dezvoltarea Garnizoanei Târgovişte, o garnizonă definitorie pentru Armata Română şi asigurarea de personal calificat pentru activitatea de mentenanţă din cadrul Ministerul Apărării Naţionale dar şi pentru unităţile din industria de apărare a judeţului. Practic noi nu avem în judeţ Dâmboviţa nicio unitate de învăţământ civilă sau militară care să răspundă acestor nevoi. (…) Vă spun că se putea înființa acest Liceu Militar, acum este prea târziu… Și dacă s-ar face demersurile necesare ar putea să intre în discuție acest Liceu Militar de abia din anul școlar următor. Și vă mai spun ceva, un Liceu Militar nu poate începe cu clasa a IX-a și atunci trebuie aduși elevi din alte licee și făcută prima serie începând cu clasa a X-a. Va fi foarte complicat, este un proiect ratat și din păcate un proiect de care România avea nevoie, nu doar municipiul Târgoviște”, a declarat senatorul Adrian Țuțuianu.

leave a reply