Pr. Ionuț Ghibanu, vicar eparhial: Sfânta Cruce – semn al Învierii și Biruinței!

Ana Maria Popescu 14/09/2020 0
Pr. Ionuț Ghibanu, vicar eparhial: Sfânta Cruce – semn al Învierii și Biruinței!

Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, în care cinstim pe Domnul și pătimirea Lui pentru mântuirea noastră, ține să ne aducă înainte faptul că, dincolo de orice provocare, greutate și necaz, noi creștinii, următori ai Domnului Cel Răstignit, putem învinge întotdeauna.

Istoria ne aduce aminte de Sfântul Împărat Constantin cel Mare care, cu puterea credinței și cu semnul Crucii purtat de soldații săi, a învins păgânătatea vremii lui.

Astăzi, cei care răspândesc și practică ura, răutatea, dezbinarea și întunericul, în lumea și societatea noastră, sunt destui. Îi vedem, îi auzim și mai ales îi simțim! Ei vor să se întoarcă pentru a se răzbuna!

Lor, în special, trebuie să le aducem aminte că împotriva Crucii nu poți lupta niciodată și să ieși biruitor. Nu! Toți care s-au situat contra ei, au pierit și chiar cumplit!

Dar, nu cu ură, nu cu răzbunare și nu cu dispreț trebuie să-i privim pe aceștia, ci cu milă, cu adâncă milă, ca pe niște frați bolnavi, grav afectați de cumplite boli ale sufletului. Și, dacă reușim să-i salvăm de sub sclavia ignoranței și a neputinței am făcut una din marile fapte ale milei sufletești!

În lumea noastră, semnul crucii mărturisește despre credința noastră în civilizația iubirii și a Învierii,  despre biruința  asupra morții și a răului, despre faptul că destinul nostru este mai mare și dincolo de lumea aceasta.

Întotdeauna viitorul nostru, nu de oameni este scris, ci de mâna cea tare a lui Dumnezeu. În El să ne încredem!

Simt că răbdarea celor mulți și drepți a ajuns la final și am certitudinea că lentila credinței și a iubirii de patrie și neam vor fi decisive în alegerile acestui neam.

Pe Cruce am fost ridicați de atâtea ori lângă Domnul nostru, dar știm și că, întotdeauna, crucea este legată de Înviere!

Pentru toate acestea, cred că a venit timpul Învierii și pentru neamul românesc. Al învierii din atâta înșelătorie și minciună, ipocrizie și manipulare, interese străine și calcule de tot felul. A venit timpul nostru români, să înălțăm speranța noastră odată cu Crucea Domnului, împreună cu ea în față!

Călăuziți de preoți cu crucea-n frunte să rupem lanțurile celor ce ne-ar dori numai cu capetele plecate și să zdrobim orice sabie, a lui Damocles sau Mamona, ca semn al credinței și al biruinței noastre.

Sus inimile! Să înălțăm Crucea Domnului în sufletele și țara noastră!

Pr. Ionuț Adrian Ghibanu

Vicar eparhial

Leave A Response »