În vremuri sociale și economice grele, poveste de succes la Moreni. Ocupat sută la sută, Parcul Industrial, condus cu profesionalism, viziune și implicare de managerul Gabriel Purcaru, a început demersurile de extindere

Poate părea incredibil în aceste vremuri economice grele să mai existe povești de succes, însă una dintre acestea este realitate în Dâmbovița, la Moreni!

Parcurile Industriale, un concept relativ nou pentru România, care oferă spații și facilități investitorilor, cu efect final dezvoltarea zonelor unde sunt construite, amenajate în Dâmbovița de Consiliul Județean (la Moreni, Priboiu și Mija), sunt fără doar și poate realități economice de succes.

În Parcul Industrial de la Moreni, condus cu profesionalism de Gabriel Purcaru, manager tânăr și cu viziune, își desfășoară activitatea economică nu mai puțin de 44 de unități de producție, oferind locuri de muncă pentru mai mult de nouă sute de persoane din Dâmbovița și din Prahova, în domenii precum confecții textile, confecții metalice,  mobilă, corpuri de iluminat, construcții, transport etc.

Spațiile Parcului de la Moreni sunt ocupate în totalitate, managerul Gabriel Purcaru căutând soluții, alături de conducerea județului, pentru deschiderea altor hale și capacități de producție.

„Este deosebit de important că forța de muncă folosită în Parcul Industrial provine din Moreni și din localitățile învecinate. Am reușit, într-o perioadă nu tocmai ușoară din punct de vedere social și economic, să dăm oamenilor de muncă, să îi calificăm în diferite meserii. Avem în Parcul Industrial o diversitate de meserii, iar acest lucru ne bucură. Contribuim, prin ceea ce se întâmplă aici, la bunăstarea oamenilor”, a subliniat directorul Parcului Industrial Moreni, Gabriel Purcaru.

Atuu-urile oferite investitorilor sunt seriozitatea, modul profesionist de lucru și condițiile foarte bune: „Tocmai de aceea tot mai mulți oameni de afaceri ar dori să închirieze spații în parcul nostru pentru a-și deschide diferite linii de producție. Deocamdată nu mai dispunem de locuri”, a mai precizat managerul Parcului Industrial.

Așa cum spuneam, pentru că succesul trebuie să meargă mai departe, fiind în beneficiul economic incontestabil al județului și al prosperității dâmbovițenilor și nu numai, alături de președintele CJD, Corneliu Ștefan, conducerea Parcului Industrial Moreni face demersuri pentru a achiziționa un teren ce aparține administrației morenare, în acest sens fiind deja avansate negocierile cu Primăria Moreni: „Avem în plan să mai construim două hale, dar nu va fi suficient”, a spus Gabriel Purcaru.

Pe lângă atuu-urile amintite deja, poate vă întrebați ce face diferența, cu ce vine acest parc înaintea investitorilor, lucru care îl face deosebit de atractiv și căutat. Ei bine, este vorba despre o implicare managerială de excepție, dincolo de ședințele „din program”, managerul Gabriel Purcaru fiind într-un dialog permanent cu staff-ul unităților care își desfășoară activitatea în Parc, implicându-se personal în rezolvarea situațiilor care pot apărea inerent la o asemenea capacitate de producție.

„Comunicarea continuă dintre noi și reprezentanții firmelor care desfășoară activități economice în Parc este esențială. Vreau să știu în permanență care sunt problemele ivite, să le rezolv în timp optim. Toată  lumea trebuie să fie mulțumită. Nimic nu trebuie să perturbe funcționalitatea acestui complex”, a arătat directorul Gabriel Purcaru.

Merită subliniate, așa cum de altfel am relatat mai sus, colaborarea foarte bună cu Consiliul Județean Dâmbovița, acționarul unic al Parcului Industrial Moreni, și sprijinul permanent oferit de conducerea județeană în orice demers și proiect al complexului industrial.

 

leave a reply