ALDE Dâmbovița, reacție după raportul GRECO: „Dialog constant și evaluări reciproce, nu constrângere sau șantaj”

Comunicat de presă

În calitate de cetățean român, m-am bucurat când, în anul 1993, România a aderat la Consiliul Europei (CE). Ca patriot, am avut speranța că prin aderarea la CE, organizație fondată pe principiile respectului pentru drepturile și libertățile fundamentale ale omului, pentru valorile democrației și ale statului de drept, România are șansa de a fi tratată ca un partener egal statelor membre.

Am considerat că participarea României la Grupul de state împotriva corupției (GRECO), instituit prin Rezoluția Consiliului Europei nr.(99)5 din 1 mai 1999, reprezenta punerea în practică a angajamentelor statelor membre de a-și uni eforturile, de a-și împărtăși experiențele și de a acționa împreună în lupta anticorupție printr-un proces dinamic de evaluare, în cadrul cooperării loiale și reciproce dintre acestea.

Constat astăzi, îngrijorat, că Raportul GRECO cu privire la impactul modificărilor aduse legilor justiției asupra politicilor anticorupție din România reprezintă doar reacția unor experți străini despre justiția din România. Aceiași experți care au închis ochii ani la rândul la protocoalele secrete, la dosarele fabricate de DNA, la funcționarea ilegală a unei secții în cadrul DNA de anchetare a magistraților. În schimb, aceiași reprezentanți GRECO nu au nicio problemă că niște procurori, aleși pe niciun criteriu de către Kovesi, au urmărit, interceptat și ascultat sute și sute de magistrați, cărora le-au deschis dosare ținute în așteptare ani de zile, doar pentru a li se arăta pisica!

Acele dosare erau în regulă? Ele nu mai reprezentau presiuni politice ?!?

Interesul major al României a însemnat și respectarea angajamentelor asumate în calitate de membru al Consiliului Europei. Acum, prin Raportul GRECO ni se spune că România nu a implementat decât 4 din cele 13 recomandări ale experților. Nu pot permite ca zilele următoare reprezentanții PNL și USR să manipuleze opinia publică. Oamenii trebuie să știe că implementarea rapoartelor GRECO funcționează prin dialog constant cu autoritățile statului membru, prin evaluări reciproce, de-a lungul unor perioade lungi de timp și nicidecum prin constrângere sau șantaj.

Așa cum arăta judecătoarea Dana Gîrbovan – cu o singură excepție, Finlanda – nici un stat nu a implementat încă toate recomandările GRECO, deși vorbim de o evaluare lansată în urmă cu mai bine de 6 ani. Spre exemplu:

  • Cehia – raport adoptat la 22 iunie 2018 și publicat la 28 februarie 2019. Nici una din cele 14 recomandări nu au fost implementate satisfăcător.
  • Danemarca – raport adoptat la 22 iunie 2018 și publicat la 12 septembrie 2018. Din 6 recomandări, una a fost implementată satisfăcător.
  • Franța – raport adoptat la 22 iunie 2018 și publicat la 18 septembrie 2018. Din 11 recomandări, 4 au fost implementate satisfăcător.
  • Germania – raportul este confidențial.
  • Grecia – raport adoptat la 18 octombrie 2017 și publicat la 1 martie 2018. Din 19 recomandări, 6 au fost implementate satisfăcător.
  • Irlanda – raport adoptat la 22 iunie 2018 și publicat la 5 iulie 2018. Din 11 recomandări, 3 au fost implementate satisfăcător.
  • Italia – raport adoptat la 7 decembrie 2018 și publicat la 13 decembrie 2018. Din 12 recomandări, 3 au fost implementate satisfăcător.
  • Luxemburg – raport adoptat la 22 martie 2019 și publicat la 26 martie 2019. Din 14 recomandări, 4 au fost implementate satisfăcător.
  • Olanda – raport adoptat la 23 martie 2018 și publicat la 14 iunie 2018. Din 7 recomandări, 3 au fost implementate satisfăcător.
  • Portugalia – raport adoptat la 21 iunie 2019 și publicat la 28 iunie 2019. Din 15 recomandări, una a fost implementată satisfăcător.

De ce? Foarte simplu! Analiza rapoartelor GRECO relevă diversitatea foarte mare a sistemelor judiciare din statele Uniunii Europene, precum și de ce nu este posibilă aplicarea unor soluții unice peste tot. Ca atare, a pretinde agresiv și a bate cu pumnul în masă pentru a implementa, imediat și fără discuție, niște recomandări GRECO relevă o necunoaștere crasă a modului în care aceste instituții funcționează în raport cu statele membre.

Revenind la România, raportul final GRECO include o serie de opinii care preiau vădit subiectiv doar o parte din punctele de vedere existente la nivelul instituțiilor române. Acest raport trebuie analizat sistematic și trebuie expuse problemele pe care le conține.

Altfel, astăzi, corupția reprezintă în continuare o amenințare serioasă împotriva statului de drept, democrației, drepturilor omului, echității și justiției sociale, iar prin implicarea unor ”Experți străini” se împiedică dezvoltarea economică a României, punând în pericol stabilitatea instituțiilor democratice și bazele morale ale societății românești.

 Președinte ALDE Dâmbovița

Ionel PETRE

 

leave a reply