Senatorul PSD Titus Corlățean, intervenție pe tema alegerilor parlamentare din Georgia la Sesiunea ordinară a APCE. În perioada următoare, parlamentarul român va avea o misiune de monitorizare la Tbilisi

Senatorul PSD Titus Corlățean, intervenție importantă pe tema alegerilor parlamentare din Georgia în cadrul primei părți a Sesiunii ordinare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, ce are loc în aceste zile la Strasbourg.

Senatorul PSD Titus Corlățean, membru al Delegației Parlamentului României la APCE, a luat cuvântul în plen în cadrul dezbaterii comune privind raportul de activitate al Biroului și Comisiei Permanente ale APCE (raportor: Ian Liddell Grainger, Marea Britanie, Conservatorii Europeni/Alianța Democraților), respectiv observarea alegerilor parlamentare din Georgia, 31 octombrie 2020 (raportor: Tiny Kox, Olanda, Stânga Unită Europeană).
În expunerea sa, parlamentarul PSD de Dâmbovița, raportor din partea Comisiei de monitorizare a Adunării, alături de Claude Kern (Franța, ALDE), pentru îndeplinirea obligațiilor și angajamentelor Georgiei față de Consiliul Europei, a menționat că scrutinul legislativ s-a desfășurat în urma unei importante reforme constituționale care a vizat sistemul electoral și care a generat o substanțială reformă legislativă cu privire la procesul electoral.

Senatorul social democrat a  menționat faptul că modificările legislative în această materie au fost prefațate de dezbateri consistente în cadrul Parlamentului georgian, de negocieri complicate între putere și opoziție, care au beneficiat și de sprijinul co-raportorilor APCE. Dezbaterile s-au referit la angajamentele asumate anterior de Georgia, în special cu privire la adoptarea sistemului proporțional de vot, care se preconizează a intra în totalitate în vigoare în 2024 și care a fost pus în practică parțial la alegerile parlamentare din 31 octombrie 2020. Senatorul Titus Corlățean și-a exprimat  satisfacția că aceste alegeri au fost organizate, la solicitarea co-raportorilor APCE, și cu luarea în considerare a unor aspecte care sunt specifice sistemului de vot proporțional.

De asemenea, senatorul a salutat concluziile observatorilor internaționali (APCE, OSCE/ODIHR) potrivit cărora alegerile au fost în general libere, competitive, iar drepturile fundamentale au fost respectate, fiind totodată semnalate și deficiențe importante, precum alegații de nereguli în desfășurarea procesului electoral, folosirea abuzivă a resurselor administrative de către guvern, intimidarea unor alegători etc., care trebuie investigate de către autorități în mod corespunzător. Senatorul Titus Corlățean și-a exprimat însă în cadrul intervenției îngrijorarea cu privire la accentuarea în ultimii ani a polarizării politice în Georgia și a îndemnat forțele de la putere și din opoziție să identifice modalități de atenuare a acestor divergențe, care au culminat din păcate cu refuzul opoziției de a-și prelua mandatele în Parlament în urma alegerilor de la sfârșitului anului trecut. Acesta a reamintit de solicitarea publică adresată anterior de către co-raportorii APCE, aceea ca opoziția să participe la procesul democratic și de reforme din Georgia, prin revenirea la activitățile politice desfășurate în cadrul Legislativului georgian.
În finalul intervenției senatorul Corlățean a precizat că, în calitate de raportor APCE privind monitorizarea Georgiei, va continua să urmărească îndeaproape evoluțiile din această țară. Acesta a anunțat că în perioada următoare va efectua o misiune de monitorizare la Tbilisi în cadrul căreia va avea inclusiv o serie de întâlniri cu importanți actori politici, instituționali și ai societății civile.

 

leave a reply