Rovana Plumb, președinte PSD Dâmbovița: „Am votat pentru stabilitate, pentru construcție, pentru dezvoltare”

Președintele PSD Dâmbovița, Rovana Plumb, a votat pentru alegerile europarlamentare în municipiul Târgoviște, la Secția de votare Nr. 53 din incinta Colegiului Național „Constantin Cantacuzino”. Aceasta a declarat că a votat pentru o Românie puternică, pentru construcție, stabilitate și dezvoltare. Președintele PSD Dâmbovița a mărturisit că se bucură că oamenii au ieșit la vot, fiind cea mai mare prezență la urne de când se organizează alegeri europarlamentare în România.

„Am votat pentru o Românie puternică si respectată în Uniunea Europeană, pentru stabilitate, pentru construcție, pentru dezvoltare. Am votat pentru o echipă care va reprezenta cel mai bine interesele României în Uniunea Europeană. Vreau pe aceasta cale să le mulțumesc tuturor dâmbovițenilor pentru munca pe care o fac zi de zi pentru dezvoltarea județului nostru, pentru dezvoltarea României, si contribuția pe care o au, în felul aceasta, la consolidarea proiectului european. Drumul european al României este ireversibil, iar România, prin realizările de până acum, va contribui din plin la consolidarea proiectului european. Este bine că oamenii au ieșit la vot, asta înseamnă ca au un cuvânt de spus. Este pentru prima dată, de când se organizează alegeri pentru Parlamentul European în țara noastră, când avem o prezența așa de mare la vot”, a declarat președintele PSD Dâmbovița, Rovana Plumb.

leave a reply