Lucrările de reabilitare și modernizare a Stadionului „Eugen Popescu”, sub lupa echipei administrative a Primăriei Târgoviște! Aproape în fiecare zi edilul municipiului, Cristian Stan, merge pe șantier și se asigură că investiția avansează, iar lucrările realizate sunt de cea mai bună calitate.
„În cursul zilei de ieri, am făcut o analiză în teren a lucrărilor de la stadionul „Eugen Popescu”!
Situație:
– a fost reabilitat primul tronson de tribună (cel din vecinătatea Casei Armatei), rămânând exclusiv de realizat hidroizolația și de montat scaunele;
– au fost turnate fundațiile și cuzineții primilor doi stâlpi ai nocturnei și se lucrează la următorii doi, urmând ca, până la finalul lunii, nocturna să fie integral montată;
– continuă activitățile de spargere a gradenelor, montare a armaturii, cofrare și turnare beton la tribuna veche”, a anunțat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.