Proiectul de lege inițiat de senatorii PSD, privind recunoașterea meritelor cadrelor medicale care se luptă cu COVID-19, adoptat la Senat. Senatorul Titus Corlățean, semnatar al inițiativei legislative

Senatul României a aprobat în ședința de miercuri, 8 aprilie, un proiect de lege extrem de important care prevede recunoașterea meritelor personalului medical participant la acțiunile medicale împotriva COVID-19. Inițiativa legislativă, adoptată în unanimitate în ședința Senatului, aparține senatorilor Partidului Social Democrat, senatorul PSD de Dâmbovița, Titus Corlățean, fiind unul dintre semnatarii proiectului de lege, dar și cel care a prezidat ședința de plen.

Proiectul de lege adoptat prevede acordarea unei pensii de urmaș rudelor cadrelor medicale decedate în lupta cu noul coronavirus. Pensia pe care o vor primi aceștia de la stat va reprezenta 75% din salariul pe care cadrul medical îl avea la momentul decesului. Prin adoptarea proiectului de lege, cadrele medicale sunt așezate pe aceeași treaptă cu revoluționarii și veteranii de război.

De asemenea, potrivit proiectului la decesul unui cadru medical, Ministerul Sănătății acordă familiei acestuia sau persoanei care a suportat cheltuielile ocazionate de deces, după caz, un ajutor suplimentar în cuantum de două salarii medii pe economie.

În cazul în care nu există urmaș, iar cadrul medical era singurul susținător al părinților săi, aceștia vor beneficia de jumătate din pensia de urmaș menționată anterior.

Membrii familiilor cadrelor medicale decedate în timpul și din cauza serviciului ca urmare a desfășurării activității medicale în lupta cu Covid-19 beneficiază gratuit de asistenţă medicală şi medicamente în cadrul reţelei sanitare a Ministerului Sănătăţii sau în alte reţele sanitare cu decontarea cheltuielilor de către acest minister.

Rudele cadrelor medicale decedate vor fi de asemenea scutite de la plata impozitelor pe teren și pe clădire.

Totodată, potrivit senatorului PSD de Dâmbovița, Titus Corlățean, în semn de recunoaștere a meritelor personalului medical participant la acțiuni medicale împotriva Covid-19 se instituie ziua de 11 martie ca „Ziua Națională a Personalului Medical”.

Așadar, proiectul inițiat de senatorii PSD a fost votat cu unanimitate de voturi, propunerea legislativă urmând acum să fie dezbătută și în Camera Deputaților, care este for decizional.

 

 

leave a reply