Negocierile privind comasarea alegerilor vor fi reluate. Deputatul PSD Radu Popa: „Oamenii nu sunt proști și știu ce să voteze și dacă comasăm alegerile și dacă nu”

Ședința de duminică a Coaliției pe tema comasării alegerilor a fost amânată. Liderii PNL și PSD ar fi trebuit să se întâlnească ieri a patra oară pentru negocieri. Negocierile vor fi reluate, cel mai probabil, miercuri seară, când liderul PNL, Nicolae Ciucă, se va întoarce dintr-o vizită externă la Madrid.

Potrivit euronews, surse din interiorul Coaliției susțin că sunt șanse mici pentru posibilitatea ajungerii la o înțelegere referitor la problema comasării: fie una a alegerilor locale cu europarlamentare, așa cum își doresc liberalii pentru a-și mobiliza propriii primari, fie comasare dublă – inclusiv turul II al alegerilor prezidențiale comasate cu alegerile generale, așa cum vor cei de la PSD.

Din Dâmbovița, deputatul PSD Radu Popa spune că susține comasarea alegerilor și explică: „De la început vreau să spun ca eu susțin comasarea alegerilor. Afirmația mea se bazează pe certitudinea ca oamenii nu sunt proști și că știu ce să voteze și dacă comasăm alegerile și dacă nu. Dar comasarea va da șansa votanților să fie mai aproape de proiectul european pentru că motorul alegerilor locale îi va face să intre în contact și să cunoască mai bine atât candidații la europarlamentare, dar și ofertele electorale ale partidelor competitoare.

De aceea, eu cred că e șansa României să îngroape butoaiele goale și zgomotoase ale Rusiei, să taie elanul unor politicieni cu biroul pe Facebook, iar cetățenii să își valorifice votul. Fiecare dintre noi avem un singur vot.

Comasarea nu ne dă două voturi, dar ne face să ne realizăm că pentru a avea primarul bani de proiectele comunei e nevoie ca europarlamentarul să aibă puterea să îl susțină la Bruxelles, acolo de unde vin miliardele pentru proiectele de dezvoltare. Pentru că doar în ultimii patru ani alocările bruxeleze au adus zeci de miliarde în comunitățile locale și regionale. Prin comasare, noi putem continua acest efort.

Însă, prin zgomotul butoiului gol care e pus să acopere absența oricăror alte proiecte și prin acțiuni hibride, câștigă Rusia. În curând va trebui să facem această alegere. Noi cu România, ei cu Rusia. La final, despre asta e vorba”, a declarat parlamentarul.

leave a reply