Ministrul Fondurilor Europene, dar și președinte al PSD Dâmbovița, Rovana Plumb, a susținut zilele trecute o conferință de presă la sediul județean al partidului în cadrul căreia a prezentat proiectul de buget pe anul 2019, așa cum este el construit la momentul acesta, dar și care vor fi sumele alocate județului Dâmbovița după ce bugetul va fi aprobat în Parlament.
Potrivit ministrului Rovana Plumb, în ceea ce privește Consiliul Județean, vor crește alocărilea acordate pe cap de locuitor, iar în ceea ce privește primăriile de municipiu, de orașe și de comune și aici vor crește considerabil, față de 2018, plafoanele minime. De asemenea, ministrul a prezentat și modul în care vor fi echilibrate bugetele locale în anul 2019, dar și care sunt cheltuielile ce vor fi descentralizate în acest an.
„În ceea ce priveşte bugetele locale modul de abordare este următorul. La CJD, plafonul maxim este de 275 milioane de lei având o creştere de la alocarea de 250 de lei/ locuitor la 450 de lei/locuitor. La primăriile de municipiu, vorbim de un plafon minim de 12 milioane de lei, cu un plus de 7 milioane de lei faţă de 2018, şi aici mă refer la municipiul Târgovişte. La primăriile de oraşe avem un plafon minim de 6 milioane de lei, deci dublu faţă de 2018. La comune mergem de la 750 de lei/locuitor în 2018 la 1000 de lei/locuitor în 2019, un plafon minim dublu faţă de anul trecut, de 2 milioane de lei. La echilibrarea bugetelor locale se repartizează 7,5% din toate taxele şi impozitele la nivelul localităţii care se duc la bugetul de stat. Deci, suma se împarte la 41 de judeţe şi rezultă un plus de 28,4 milioane de lei, care revine CJD. De asemenea, 17,5% se repartizează tuturor UAT-urilor pentru asigurarea bugetelor de funcţionare, iar dacă nu sunt suficiente se alocă sume defalcate pentru echilibrare incluzând şi acel 60% din impozit care rămâne la nivelul fiecărei primării de municipiu, oraş şi comună. Ce cheltuieli descentalizăm? Centrele pentru persoane cu handicap, pentru protecţia copilului, indemnizaţiile pentru însoţitorii persoanelor cu handicap. Dacă sumele rămase după plata cheltuielor sociale sunt mai mici decât bugetul din 2018, acestea vor fi completate cu sumele defalcate din TVA pentru echilibrare. Aceasta este abordarea bugetară pentru anul 2019”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, președinte PSD Dâmbovița.
În ceea privește bugetul pe care îl primește județul Dâmbovița în anul 2019, plusul este de 152.331.000 lei, din care 76,6 milioane de lei vor ajunge la Consiliul Județean. Potrivit ministrului Rovana Plumb, au crescut și alocările pentru investițiile în infrastructura de drumuri. În plus, județul mai primește sume importante prin Programele Naționale de Dezvoltare Locală, dar și prin finanțarea mai multor investiții de către CNI și ANL.
„În ceea ce priveşte judeţul Dâmbovbiţa, ca şi buget, plusul total pe care îl primeşte judeţul Dâmboviţa pentru anul 2019 este de 152.331.000 lei, din care pentru CJD avem un plus de 76,6 milioane de lei. În ceea ce priveşte investiţiile în drumuri judeţene avem un plus de 2.314.000 lei. Deci avem o creştere totală, un plus de 152,3 milioane de lei, o alocare de 76,6 milioane de lei către CJD, iar în ceea ce priveşte investiţiile în drumuri şi aici avem un plus de la 11.562 la 13. 876 lei. Pe lângă sursele de finanţare directă de la bugetul de stat, judeţul Dâmboviţa mai beneficiază de investiţii, de surse de finanţare pentru obiectivele de investiţii din PNDL1, PNDL2, CNI şi ANL. În ceea ce priveşte PNDL 1, judeţul Dâmboviţa are alocat 336,5 milioane de lei, s-au decontat 250,7 milioane de lei şi mai are de decontat 85,8 milioane de lei. Numărul de obiective finanţate sunt 131, din care 32 de obiective având un rest de decont mai mare de 5000 de lei, care sunt obiective nefinalizate finaciar, dar avem şi 99 de obiective finalizate financiar. Pentru PNDL 2, în 5 februarie 2019, judeţul Dâmboviţa a avut o alocare de 728,3 milioane de lei, din care s-au decontat doar 158,7 milioane de lei şi mai este un rest de decontat de circa 570 de milioane de lei. Avem un număr de 276 de obiective finanţate, deşi iniţial au fost trimise 246, număr de obiectve pentru care au fost întocmite fişele de sinteză – 244 şi 242 de contracte semnate, următoarele două vor fi semnate până la sfârşitul lunii, din cele 244 de fişe de sinteză transmise. Urmează ca din economiile care au rezultat de la etapa iniţială a PNDL să mai facem alocări… La nivelul CJD sunt o serie întreagă de obiective de investiţii foarte importante, în număr de 11, şi care în principal se referă la modernizare şi reabilitare drumuri care fac legătura între diferitele comunităţi locale. Vom monitoriza şi vom susţine realizarea acestor obiective de investiţii care sunt atât de importante aici, în judeţul nostru, asigurându-se bineînţeles sursele de finanţare necesare”, a declarat preşedintele PSD Dâmboviţa, Rovana Plumb, ministru al Fondurilor Europene.