Începe magia BABEL la Târgoviște! De astăzi, 3 iunie, și până pe 11 iunie vor avea loc peste 100 de reprezentații cu artiști din 32 de țări, de pe 4 continente.

Începe magia BABEL la Târgoviște! Astăzi, 3 iunie, în foaierul Cinematografului Independența, a avut loc deschiderea oficială Festivalului Internațional al Artelor Spectacolului BABEL, organizat de Teatrul Municipal Tony Bulandra, cu sprijinul Primăriei Târgoviște.

La eveniment au fost prezenți reprezentanții Primăriei Municipiului Târgoviște, respectiv primarul Daniel Cristian Stan, viceprimarul Monica Ilie și administratorul public Gabriel Boriga, directorul Teatrului ,,Tony Bulandra’’ Târgoviște, Mihai Constantin Ranin, președintele Asociației Teatrelor din Coreea de Sud, JeungWoo Son, Scott Johnston, regizor și profesor din Scoția, Dieter Topp, specialist teatral și jurnalist din Germania, aceștia din urmă făcând parte și din ,,boardul” festivalului. De asemenea, la deschidere a fost prezent și Emil Boroghină, directorul fondator al Festivalului Internaţional Shakespeare, unul dintre cei mai iubiți şi activi oameni de teatru din România.

Mihai Constantin Ranin, președintele Festivalului Babel: „Sunt încântat să fiu înconjurat de asemenea personalități, sunt încântat  să primim asemenea oaspeți, sunt fericit că atât de mulți tineri din Scoția, Coreea de Sud și mai ales din Târgoviște participă la Babel. Ce înseamnă BABEL? Înseamnă o restituire  a timpului fizic, înseamnă o reconstrucție prin cultură și o speranță pentru viitor. Târgoviște a avut de când știm noi un turn, din evul mediu, și fiecare sat, fiecare oraș din această lume are un turn, dar turnul care ne tulbură cel mai tare este turnul Babel pentru că acolo s-au întâlnit oameni foarte diferiți, din medii foarte diferite și pentru că omul a îndrăznit să se apropie de Dumnezeu. Noi, ca artiști, avem obligația să facem întotdeauna referire la cultură și să privim spre viitor. Noi acum facem un BABEL invers față de cum l-am cunoscut…’’, a declarat Mihai Constantin Ranin care i-a salutat pe artiștii din Coreea de Sud prezenți în foaier, alături de care s-au aflat frații moldoveni și nu în ultimul rând China și Teatrul din Mariupol Ucraina. Înainte de a-i da cuvântul, directorul Teatrului ,,Tony Bulandra’’ Târgoviște, Mihai Constantin Ranin l-a prezentat pe primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan ca fiind  ,,autorul moral și financiar al Festivalului Babel, cel care ne-a susținut de când a venit la Primăria Târgoviște și căruia i se datorează reconstituirea culturii în oraș”.

Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște: „Bine ați venit la Târgoviște, bine ați venit în vechea Cetate de Scaun a Valahiei. Festivalul Babel reprezintă un eveniment foarte important pentru municipiul Târgoviște, pentru județul Dâmbovița, un eveniment care anul acesta poartă și o amprentă deosebită pentru că va fi și un moment cu echipa de Teatru din Mariupol din Ucraina pentru că din păcate foarte aproape de România are loc o tragedie. Mă bucur că iată cu prilejul Festivalului Babel se subliniază tragedia prin care trece poporul ucrainean. Este un program deosebit și vreau să-l felicit pe domnul director pentru ceea ce face nu numai cu prilejul acestui festival, dar în general pentru ceea ce reprezintă Teatrul Municipal pentru dezvoltarea culturii  în municipiul Târgoviște și în județul Dâmbovița. De asemenea, vreau să le mulțumesc oaspeților pentru prezența în municipiul Târgoviște. Suntem onorați că putem găzdui un eveniment cu asemenea participare… Târgoviște este un oraș în care se îmbină trecutul cu prezentul, Târgoviște are un patrimoniu istoric absolut covârșitor, la Târgoviște este o Curte Domnească, la Târgoviște sunt foarte multe muzee, la Târgoviște sunt  foarte multe biserici monument istoric. De asemenea sunt și multe posibilități de relaxare, Complexul de Natație pe care poate doriți să-l vizitați și de ce nu să-l folosiți în această perioadă…”

leave a reply