„E voie la turism”, dezbatere publică la Runcu pentru salvarea Cabanei Leaota

Vineri, 6 iulie, la Centrul de Cultură Runcu, Asociația „Om pe Munte”, în colaborare cu Primăria Runcu și cu sprijinul Agenției Naționale pentru Arii Protejate, organizează o dezbatere publică pentru a se găsi o soluție urgentă de salvare a Cabanei Leaota, de a o readuce în circuitul turistic. Cabana Leaota este singura cabană turistică din munții Leaota, aflată la 1370 metri altitudine, pe piciorul muntelui Românescu, la limita superioară a pădurii. Cabana, construită în anul 1962, a fost retrocedată și se pare că actualul proprietar nu se ocupă deloc de întreținerea ei. Potrivit  reprezentanților Asociației „Om pe Munte”, în 1962 cabana avea apă curentă, generator de curent electric, bufet permanent și pârtii de schi amenajate în apropiere. Astăzi construcția nu mai este racordată la energie electrică sau apă curentă, mobilierul și construcțiile anexe sunt distruse, iar turiștii nu mai poposesc aproape deloc în zonă. Proprietarul, Wildland SRL (cu capital majoritar danez, administrator al Sit Natura 2000 Leaota) a anunțat se pare că renovarea cabanei nu face parte din planurile pe următorii doi ani, însă din păcate cabana, după stadiul în care se găsește astăzi, nu mai rezistă „în picioare” atâția ani. Acesta este și motivul pentru care autoritățile și iubitorii muntelui organizează această dezbatere în speranța că în cele din urmă vor reuși să convingă proprietarul cabanei să dezvolte zona din punct de vedere turistic și să salveze acest obiectiv turistic extrem de important pentru turiști și nu numai. Dezbaterea de vineri este primul eveniment organizat vreodată în istoria turismului montan din România pentru salvarea unei cabane montane. Este pentru prima dată când la aceiași masă vor sta proprietarii cabanei, administratorii Sit Natura 2000 Leaota, autorități locale și județene, reprezentanți ai Salvamont, reprezentanți ai localităților învecinate, ONG-uri, localnici, persoane fizice și juridice, iubitori ai muntelui.

„Voi modera dezbaterea în calitate de vicepreședinte al Agenției Naționale pentru Arii Protejate, dat fiind faptul că subiectul discuției va fi o cabană, Cabana Leaota, care are proprietar, deși se află într-o arie protejată. Avem o Asociație, care se numește „Om pe Munte” care vrea să o reabiliteze. Aici intervine dorința oamenilor de a o repune în circuitul turistic și dorința proprietarului de a menține aria protejată mai sălbatică așa… Sper să ajungem la un consens, pentru că vor fi invitate autorități locale, centrale, oameni de mediu, oameni interesați de soarta cabanei, ONG-uri. Sper ca până la urmă Asociația „Om pe Munte” și proprietarul care deține în custodie aria protejată să stea la aceiași masă și să stabilim care este interesul cel mai apropiat de noi, oamenii”, a declarat Ionel Petre, vicepreședinte al Agenției Naționale pentru Arii Protejate.

 

leave a reply