Vremea nefavorablă și riscul de avalanșe închide, din nou, TransBucegi

Având în vedere avertizarea de cod portocaliu emisă joi, 24 ianuarie 2019, de Administrația Națională de Meteorologie, dar și depunerile masive de zăpadă, din intervalul 16:00 – 23:00, care au cuprins, din nou, întreaga zonă montană dâmbovițeană, directorul general al Direcției Generale Infrastructură Locală, Vasile Dinu, și directorii Societății Comerciale de Lucrări Drumuri și Poduri Dâmbovița SA (LDP), Cristian Avanu și Viorel Ana, au efectuat o vizită de lucru pe DJ 713 – DN 71, Cabana Cuibul Dorului – Cabana Dichiu.

Salvamontiștii dâmbovițeni care au participat alături de echipa CJD și LDP au reevaluat, în intervalul orar 21:00 – 23:00, sectoarele predispuse la producerea de avalanșe în zona Cabanei Dichiu, din cauza ninsorii abundente și a precipitațiilor mixte (lapoviță și ninsoare), constatându-se existența riscului de alunecare a unor suprafețe importante acoperite cu strat proaspăt de zăpadă. Astfel, în vederea evitării producerii de accidente, de comun acord, Consiliul Județean Dâmbovița, SC LDP SA și Serviciul Public Salvamont Salvaspeo au considerat necesară reînchiderea circulației rutiere pe DJ 713 – limită județ Dâmbovița cu județul Prahova (km 6 + 030) – Cabana Dichiu (km 8 +500). Restricțiile se vor păstra până când condițiile meteo vor deveni favorabile și vor permite intervenția utilajelor cu activități specifice de iarnă, astfel încât, traficul rutier să se desfășoare în condiții de siguranță.

Consiliul Județean Dâmbovița recomnadă ca accesul în Platoul Padina – Peștera să se facă pe DJ 714 Glod – Sanatoriul Moroeni – Bolboci – Padina – Peștera, acest traseu fiind, de asemenea, întreținut cu activități specifice de iarnă pentru circulația rutieră în condiții de siguranță, prin intermediul SC LDP SA.

CJD face apel la echipele Serviciului Poliției Rutiere Dâmbovița să ofere sprijin în monitorizarea respectării restricțiilor impuse și a recomandărilor transmise utilizatorilor, respectiv:

– evitarea, pe cât posibil, a deplasării pe timp de viscol și ninsoare;

– informarea prealabilă de către participanții la trafic, înainte de a pleca pe munte, asupra itinerariului și prognozei meteo și, totodată, echiparea corespunzătoare pentru anotimpul rece, atât în ceea ce privește vestimentația, cât și dotarea autovehiculelor;

– respectarea semnalizării rutiere de reglementare, informare și orientare.

Consiliul Județean Dâmbovița depune eforturi, alături de ceilalți factori implicați, pentru asigurarea unor condiții corespunzătoare de acces, în siguranță, pe drumurile din zona montană, în vederea limitării pe cât posibil a perioadelor de restricții impuse.

 

leave a reply