Dorin Staicu a demisionat!

COMUNICAT DE PRESĂ

Consiliul de Administrație al Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița SA s-a întrunit astăzi 28.03.2014, ora 9.00, în ședință extraordinară, în cadrul căreia, dir. gen. dr. ing.  Dorin Staicu a solicitat aprobarea demisiei sale din funcția de director general prin acordul părților, evitându-se procedura de preaviz de 30 de zile. Astfel, demisia a intrat în vigoare imediat, deoarece CA a votat această variantă.

BIROUL DE PRESĂ AL COMPANIEI DE APĂ TÂRGOVIȘTE DÂMBOVIȚA

  • forfotă mare, putoare şi mai mare la compania de apă.
    în dispreţul profund al mai marilor zilei s-a ajuns la soluţia cu “salvatorul – impostor” din doctrina lichelismului fesenist (staicu cunoaşte, e doctor!).
    totuşi, eu nu pricep de ce nu-l întreabă nimeni de sănătatea copiilor “trataţi” cu fecale pe întîiul avocat al judeţului?
    că şi sutele de oameni nenorociţi azi de incompetenţa lui staicu&co au votat ca ţuţu şi ciuma roşie să taie şi spînzure în dâmboviţa.
    vă e frică de el, s-a uns cu smoală de nu vreţi să-l mai vedeţi sau s-a dat lovit în haripă şi ăsta?
    că-i paralel cu managementul bunei guvernări şi fricos sînt de notorietate, dar că-i şi laş nu mă aşteptam.
    nu vreţi să-l întrebaţi de ce tace-n păpuşoi? să afle şi consătenii lui maricescu ce-au băgat în urne. 🙁

leave a reply