Deputatul Georgică Dumitru, noul președinte al PC Dâmbovița

Partidul Conservator se pregătește de alegeri prin întărirea organizațiilor județene. Și cum nu pot miza pe atragerea de nume sonore în partid, conservatorii conduși (neoficial) de Voiculescu au adoptat o altă strategie: numirea ”greilor” în fruntea organizațiilor, pe care ar urma să le conducă spre un ”succes remarcabil” în alegerile europarlamentare. Este și cazul organizației Dâmbovița, unde Georgică Dumitru, deputat PC în colegiul Răcari, a fost uns președinte de filială, cu mandat ferm de a aduce cel puțin 9.000 de voturi pentru lista PC.

„Obiectivele mele ca preşedinte al PC sunt să dezvolt numărul de membrii ai Partidului Conservator, să înfiinţăm o filială a partidului în fiecare localitate şi mai ales să deschidem poarta tuturor celor care împărtăşesc valorile partidului nostru, în special tinerii”, a declarat Georgică Dumitru.

Proaspăt unsul preşedinte al PC Dâmboviţa a mai spus că va fi un aliat necondiţionat al celor care doresc să ajute economic judeţul nostru. „Trebuie să strângem rândurile pentru ca judeţul nostru să devină un pol economic” a continuat preşedintele PC

Numirea lui Georgică Dumitru în fruntea PC Dâmboviţa a căpătat proporțiile unui eveniment mondeno-politic, prin numărul și ”pedigriu-ul” invitaților. Așadar, la ceea ce putea fi doar o conferință de presă PC, au participat președintele executiv la nivel național al PC, sen. Vasile Nistor, sen. PSD Valentin Calcan, deputații PSD Ionuț Săvoiu și Zisu Stanciu, dep. PNL Vasile Horga, secretar de stat în Ministerul Culturii Cristian Petcu, președintele PNL Dâmbovița, Mihai Volintiru, președintele PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, city managerul Târgoviștei, Gabriel Cioacă, directori de deconcentrate, primari şi consilieri locali din judeţ.

De altfel, sarea și piperul evenimentului le-au furnizat schimburile acide de replici între Adrian Țuțuianu și Vasile Nistor pe de o parte și Mihai Volintiru pe de alta. Nu a lipsit prea mult ca săgețile lansate din ambele tabere să capete amploarea unui conflict deschis. Cel care a calmat, in extremis, apele a fost chiar unul dintre cei ce inițial au pus paie pe foc, liderul executiv al PC, sen. Vasile Nistor. Acesta a exprimat speranța că USL va avea candidați pe listă comună la europarlamentare, altminteri existând riscul deteriorării relațiilor dintre cele trei partide, pe fondul inevitabilelor atacuri din campanie, dacă vor candida separat.

leave a reply