Deputat Claudia Gilia: „Am votat pentru o Românie europeană, pentru o echipă de profesioniști, de patrioți, de oameni care își iubesc țara”

Deputatul PSD de Dâmbovița, Claudia Gilia, a votat pentru alegerile europarlamentare în comuna Comișani, la Secția de votare din incinta Căminului Cultural din satul Lazuri. La ieșirea de la urne parlamentarul a declarat că a votat pentru o echipă de patrioți în Parlamentul European, care să se lupte pentru binele și dezvoltarea României.

„Am votat pentru o Românie europeană, pentru o echipă de profesioniști, de oameni care sunt patrioți și care își iubesc țara. Am votat pentru candidații care cunosc problemele comunităților locale și care au soluții pentru rezolvarea acestora.

Cred că România merită mai mult respect în Europa, iar cetățenii români merită să fie reprezentați cu demnitate în Parlamentul European”, a declarat Claudia Gilia, deputat PSD de Dâmbovița.

leave a reply