Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea: „Am votat cu gândul că România are nevoie de oameni care să se bată pentru țară”

Președintele forului administrativ județean, Alexandru Oprea, și-a exercitat dreptul de vot la Școala Nr.13 „Matei Basarab” din municipiul Târgoviște, unitate de învățământ care va fi reabilitată, modernizată și extinsă cu bani europeni. Președintele CJD a votat doar pentru alegerile europarlamentare, nu și pentru referendumul național.

„Am venit la vot cu gânduri bune și cu speranță, mai ales că am votat într-o locație care va suferi transformări ireversibile cu fonduri europene. Această școală, Școala 13, unde mi-am exercitat dreptul de vot, va fi cea mai modernă școală din regiune și, spun eu, una dintre cele mai moderne școli din România. Sunt mai bine de 4,5 milioane de euro investiți, bani de la Uniunea Europeană. Am votat cu gândul că România are nevoie de oameni care să o reprezinte cu cinste, de oameni care să înțeleagă mecanismele europene, de oameni care să se bată pentru România și să aducă mult mai mulți bani în România. Prezența la urne este în limita a ceea ce ne așteptam… La nivel național Dâmbovița este pe un loc fruntaș, sperăm să se mențină această tendință pana diseară”, a declarat Alexandru Oprea la ieșirea din secția de votare.

 

leave a reply