Deputat Carmen Holban: Tranziţia copiilor orfani de la îngrijirea în instituţii la cea în comunitate, o prioritate a PSD

În fiecare an, la mijlocul lunii noiembrie, marcăm „Ziua Mondială a Copiilor Orfani”. Este o zi tristă pentru aceşti copii orfani, rămaşi singuri pe lume după ce părinţii lor s-au stins prematur. Cu siguranţă, copiii aflaţi în aceste situaţii sunt cei mai necăjiţi şi traumatizaţi, deoarece nimic nu poate alina durerea pierderii unui părinte, mai ales la o vârstă fragedă.

Din fericire, marea majoritate a orfanilor şi-au găsit o casă în îngrijirea statului, şi, chiar dacă unii dintre ei au parte şi de părinţi adoptivi, respectiv educatorii centrelor în care sunt adăpostiţi, suferinţa nu le dispare din ochişorii inocenţi.

Indiscutabil, copiii privaţi de iubirea mamei sau a tatălui au nevoie de o atenţie specială din partea instituţiilor responsabile. În sistemul de protecţie specială al României sunt îngrijiţi în prezent aproape 2.700 de micuţi, al cărui dor de părinţi este cu greu potolit. Cu toate acestea, fiind în îngrijirea unor asistenţi maternali, în plasament în regim familial sau în centre de plasament, aceşti copii au un viitor, deoarece preocuparea statului este una dătătoare de speranţe pentru viaţa lor.

Între priorităţile ministrului PSD al Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Șanse, doamna Gabriela Firea, se află identificarea unor soluţii concrete pentru a face viaţa acestor copii orfani mai bună, mai uşoară, mai suportabilă. În acest sens, procedura de desfiinţare a centrelor de plasament este în curs de finalizare, actualmente în România funcţionând doar 73 de astfel de instituţii, comparativ cu cele peste 500, câte erau cu 33 de ani în urmă. Aceste instituţii au în prezent circa 1.900 de copii, un număr infinit mai mic decât cei 100.000, câţi erau la finalul anilor 1990.

Consider apreciabil că centrele de plasament vor fi închise definitiv în următorii doi ani, fapt ce va oferi noi şanse copiilor orfani, având în vedere diferenţele semnificative existente între plasamentul în centre şi cel în regim familial.

Din punct de vedere financiar, în acest an conducerea PSD a Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Șanse a luat decizia de a oferi indemnizaţii lunare de 2.500 de lei tinerilor cu vârsta de până la 26 de ani proveniţi din sistemul de protecţie, care îşi continuă studiile sau care au un loc de muncă. De asemenea, pentru cei care doresc să părăsească sistemul, cuantumul indemnizaţiei este de 7.600 de lei, de trei ori mai mare decât suma primită până acum. Nu în ultimul rând, s-a majorat de cinci ori suma pe care aceşti copii o primesc lunar pentru cheltuieli personale, practic banii lor proprii, de buzunar, de la 28 la 150 de lei.

O altă decizie extrem de benefică pentru copiii aflaţi în grija statului este demararea procedurilor de construcţie a 150 de centre de zi, finanţate prin PNRR, valoarea investiţiei la nivel naţional fiind de peste 50 milioane de euro. În timpul zilei, copiii vor avea parte în aceste centre de mese calde, îngrijire din partea specialiştilor, educaţie adaptată vârstei, îşi vor face temele şi vor primi consiliere psihologică.

Sunt convinsă că PSD va aborda în perioada următoare strategiile adecvate pentru transferarea treptată a copiilor din instituţiile de stat în sistemul de ocrotire familială, prin promovarea de noi instrumente şi proceduri în domeniul asistenţei sociale, destinate activităţii asistenţilor maternali, serviciilor alternative la îngrijirea copiilor în instituţii.

Aceşti copii nu au nicio vină pentru situaţia în care se află, iar eforturile statului trebuie să fie considerabile, în vederea creării condiţiilor optime pentru ca, la maturitate, să nu existe discrepanţe semnificative între ei şi cei care s-au bucurat de căldura şi afecţiunea propriilor familii.

Carmen Holban

Deputat PSD de Dâmbovița

leave a reply