Am fost dintotdeauna adeptul încrâncenat al dialogului Putere – Opoziție pe teme fundamentale, subiecte complexe care obligă la concentrarea tuturor opiniilor din orizontul factorilor decizionali. Am crezut și cred cu tărie în forma de comunicare deschisă, aplicată, concretă. Am crezut și cred cu tărie în formula așezării la masa dezbaterii oneste în fața unei provocări de moment. Cred cu încăpățânare în responsabilitatea și maturitatea care depășesc partizanatul agresiv și îngust.

În această lumină, m-am bucurat mult atunci când premierul Victor Ponta a semnat două scrisori adresate liderilor PDL și UDMR, prin care aceștia sunt invitați la discuții pe marginea condițiilor noului acord cu instituțiile financiare internaționale (FMI, Comisia Europeană, Banca Mondială), respectiv măsurile fiscale care vor sta la baza bugetului.

În mod normal, demersul, ca principiu general, nu ar trebui să surprindă pe nimeni. Adică să privim posibilitatea unui dialog care depășește granițele dintre partide ca pe un gest de banală democrație, recursul la minima decență politică și, dacă vreți, un semn de civilizație. De ce ne surprinde acum această invitație? De ce o considerăm ieșită din „tipar”? Răspunsul e, deopotrivă, trist și iremediabil: pentru că tiparul a fost maltratat și deformat în ultimii ani pe alte „valori” decât aceea a dialogului matur. Sub cupola unui președinte autointitulat „jucător”, modelul de politică a alunecat periculos spre conflictul perpetuu, întreținut cu premeditare din considerente politicianist-iresponsabile. Practic, conflictul agresiv a dobândit forma succesului politic, aruncând în derizoriu eforturile unei comunicări civilizate. Ne-a folosit la ceva atitudinea asta? Ne-au folosit la ceva acești din urmă ani?

Iată că, se întâmplă acum ca  premierul  Ponta să (re)deschidă calea unui dialog NORMAL între forțele politice. Dacă acestui pas i se va răspunde pe masura , vom vedea. Dacă nu, rămânem pe mai departe tributari talibanismului îngust, irațional, rămânem pe mai departe rataciti in propriile noastre obsesii politice subordonate ideii de conflict permanent , din pacate, fiindca asa cum spunea  Nicolae Steinhardt” Nu sistemul politic sau economic este determinant, ci tonul relaţiilor dintre oameni; dacă există bunăvoinţă ori ameninţare, restul nu contează”.

Vă mulţumesc!

 Senator PSD,

  LEONARDO BADEA