Dâmbovița. Elev eliminat de la simularea probei de Limba și literatura română pentru examenul de Bacalaureat. Acesta a fost prins utilizând telefonul mobil.

Astăzi, 22 martie, au debutat simulările pentru examenul de Bacalaureat cu proba scrisă la Limba și literatura română. Potrivit informațiilor furnizate de conducerea Inspectoratului Școlar Județean, în județul Dâmbovița au fost înscriși 3317 elevi, însă doar 2707 elevi de clasa a XII-a s-au prezentat astăzi la simularea examenului. Unul dintre elevi a fost eliminat din examen, acesta fiind prins cu folosind telefonul mobil în timpul probei. 609 dintre elevi înscriși pentru examen au absentat, după cum urmează: 53 elevi, de la Liceul Tehnologic „Dr. C. Angelescu” Titu, unde prezența fizică la cursuri este suspendată, 30 elevi de la Colegiul Național „Constantin Carabella” din Târgoviște, clasă de asemenea cu prezența fizică suspendată. Totodată au lipsit de la simularea primei probe a Examenului de Bacalaureat elevii care se află în izolare sau în carantină. Ceilalți absenți la prima probă au fost de la clasele de seral și frecvență redusă.

Anul acesta s-a înregistrat o prezență de 81,64%, mai redusă cu 3,36% decât în 2019, atunci când s-a desfășurat ultima simulare a examenului de Bacalaureat.

leave a reply