Corneliu Ștefan, președintele CJD: „În vara acestui an, iulie-august, vom începe efectiv lucrările la noul stadion din zona Mall Dâmbovița. Am promisiuni din partea constructorului”

Proiectanții de la noul stadion pe care Consiliul Județean Dâmbovița îl va construi, cu fonduri europene, prin Compania Națională de Investiții, în zona Dâmbovița Mall au efectuat astăzi o vizită în teren, iar președintele CJD, Corneliu Ștefan, este convins că foarte curând vor demara și lucrările de execuție a arenei sportive.

Potrivit președintelui Consiliului Județean, elaborarea studiului de fezabilitate se află în etapa finală, urmează obținerea avizelor necesare, iar cel târziu în luna august, dacă lucrurile vor decurge conform planurilor, vor demara lucrările la noul stadion.

Investiția are o valoare de aproximativ 70 milioane de euro, iar contribuția Consiliului Județean Dâmbovița este de 25 milioane lei.

„Astăzi au venit proiectanții de la noul stadion din zona Mall Dâmbovița, în vara acestui an, iulie-august, vom începe efectiv lucrările. Am promisiuni din partea constructorului… Suntem în fază finală a studiului de fezabilitate, urmează să obținem toate avizele și, așa cum a promis constructorul, în iulie-august vor începe efectiv lucrările la noul stadion, o investiție de aproximativ 70 de milioane de euro, cu o cofinanțare din partea Consiliului Județean Dâmbovița de 25 milioane lei. Acum două zile, în ședința de Consiliu, am aprobat prima tranșă de 17 milioane lei, în câteva zile vom vira către Compania Națională de Investiții această primă tranșă din cota Consiliului Județean pentru a putea fi decontate primele lucrări din partea CNI. Noi, Consiliul Județean, ne ținem de cuvânt și vom asigura cotele de cofinanțare”, a transmis președintele CJD, Corneliu Ștefan.

 

leave a reply