Claudia Gilia: ,,EURO 200”, sprijin pentru elevi și studenți în achiziționarea de calculatoare

Programul de acordare a bonurilor valorice pentru achiziționarea de calculatoare pentru elevi, ajutor financiar intitulat ,,EURO 200”, continuă și în anul 2019. În program se pot înscrie elevii și studenții din învățământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani. Bonul reprezintă echivalentul în lei a sumei de 200 de euro și este destinat achiziției de calculatoare, care trebuie să respecte configurația minimă recomandată, respectiv procesor 2 Ghz, 1 GB RAM si 250 GB hard-disk și software de bază licențiat, incluzând un sistem de operare şi un program antivirus.

Pot solicita aceste bonuri valorice doar elevii care provin din familii în care venitul brut lunar pe membru de familie este de maximum 250 de lei.

Despre prevederile acestui program guvernamental și pașii pe care trebuie să-i urmeze elevii și studenții pentru a beneficia de sprijinul financiar pentru achiziționarea unui calculator a vorbit pe larg în cadrul unei conferințe de presă deputatul PSD de Dâmbovița, Claudia Gilia.

„Guvernul continuă măsurile de îmbunătățire a sistemului de învățământ și, sprijină accesul elevilor și studenților la educație.
Programul „Euro 200″, care se derulează începând cu anul 2004, în baza Legii 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare. Acest program are două obiective principale, în primul rând stimularea achiziționării de computere prin acordarea unor ajutoare financiare stabilite pe criterii sociale și respectiv crearea de competențe în utilizarea mijloacelor IT.
Continuăm astfel să susținem elevii și studenții, care provin din familii cu venituri reduse, să-și achiziționeze calculatoare, prin acordarea acestei sume de 200 de euro.
De această sumă vor beneficia doar elevii și studenții care provin din familii în care venitul brut lunar pe membru de familie este de maximum 250 de lei.
Pentru acest program pot aplica elevii și studenții din învățământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani.

Distribuirea bonurilor valorice se va face în perioada 22 iulie- 9 august, la nivelul unităților de învățământ preuniversitare și la nivelul universităților, urmând ca achiziția efectivă a echipamentelor IT, la orice furnizor de profil, să se facă în intervalul 24 iulie- 10 octombrie 2019.
Ajutorul financiar reprezintă echivalentul în lei a sumei de 200 de euro pentru un computer, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României pentru ultima zi a lunii precedente, fără a depăși valoarea computerului achiziționat.
Ajutorul se acordă o singură dată în cadrul unei familii.
Prin bugetul pentru anul 2019, am asigurat finanțarea necesară, respectiv 12 milioane de lei, bani care vor asigura un sprijin pentru 12.000 de elevi și studenți.
În guvernarea PSD-ALDE am luat măsuri pentru a mări numărul tinerilor care pot să beneficieze de acest program, un program care de-a lungul timpului s-a dovedit  că are succes pentru că în cei 15 ani de existență de acest sprijin au beneficiat peste 300.000 de elevi și studenți”, a declarat Claudia Gilia, deputat PSD de Dâmbovița.

leave a reply