Acțiune de împădurire, sâmbătă, 10 noiembrie, la Șotânga

Aproximativ 1000 de voluntari sunt așteptați la Șotânga pentru a începe plantarea celor 20.000 de puieți forestieri planificați a acoperi cele 8 hectare de teren degradat antropic, suprafața fiind în mare parte acoperită de pământ de „împrumut”, împrăștiat astfel încât să acopere un strat de lignit. În aceste condiții, plopul alb este una dintre puținele specii care pot vegeta pe un astfel de sol, fiind așteptat un procent de prindere suficient de mare încât să se asigure bazele reconstrucției ecologice a zonei.

Acțiunea este susținută financiar de Jisk România, care își propune să dubleze suprafața de pădure plantată la Șotânga în 2017.

În urma activității de plantare sau de organizare, voluntarii vor primi certificatul „Green Endorsement”, recunoscut în CV de peste 30 de companii de renume.

 

leave a reply