Târgoviște. Au demarat lucrările de reabilitare și modernizare a Grădiniței Nr. 2. Proiectul este programat a fi finalizat în această toamnă.

Continuă investițiile în infrastructura educațională din municipiul Târgoviște!

Au demarat lucrările de reabilitare și modernizare a Grădiniței Nr. 2 din municipiul reședință de județ, investiție în valoare de aproape 7 milioane lei, realizată prin PNRR.

Potrivit primarului Cristian Stan, care astăzi, alături de cei doi viceprimari, a efectuat și o vizită pe șantier, clădirea grădiniței va fi reabilitată în integralitate, vor fi schimbate ferestrele, acoperișul, vor fi refăcute instalațiile termice și electrice, iar în această toamnă preșcolarii se vor întoarce într-o „casă nouă”, care le va oferi condiții la standarde europene.

Aceasta nu este singura unitate de învățământ la care se lucrează la acest moment, primarul Cristian Stan a prezentat în cadrul unei conferințe de presă stadiul și a celorlalte investiții care privesc sistemul educațional.

„O altă investiție ajunge în faza de execuție… Este vorba de proiectul de reabilitare a Grădiniței Nr. 2 din municipiul Târgoviște. Este vorba de un proiect în valoare de aproape 7 milioane lei, un proiect prin care clădirea grădiniței va fi reabilitată, un proiect prin care se va schimba acoperișul, se vor schimba ferestrele. De asemenea, vor fi refăcute instalațiile termice, instalațiile electrice, astfel încât în această toamnă să avem o clădire cu totul și cu totul nouă și condiții foarte bune pentru copii. De altfel, în această curte în care se află grădinița a fost reabilitată și creșa din vecinătate, Creșa Nr. 2.

Vorbind de infrastructura educațională aș mai preciza și faptul că sunt în licitație proiectele privind reabilitarea Colegiului „Ion Ghica”, privind reabilitarea Liceului „Voievodul Mircea”. Totodată se lucrează la grădinița din cartierul Priseaca, se lucrează la Școala „Radu cel Mare”, urmând ca undeva luna viitoare să fie reluate și la Școala Nr. 6 „Tudor Vladimirescu”, acolo unde din cauza unor erori de proiectare și din cauza faptului că la momentul la care s-a ajuns la faza de execuție au fost semnalate anumite lipsuri pe ceea ce înseamnă lucrările la structura de rezistență a trebuit refăcut proiectul din acest punct de vedere , dar suntem pe final cu obținerea avizelor și, repet, undeva luna viitoare vor fi reluate lucrările și acolo, cu precizarea că facem tot ceea ce depinde de noi pentru a finaliza și proiectul respectiv până la finalul acestui an.

În rest, sunt foarte multe proiecte în diferite stadii, atât la faza de proiectare, cât și în faza de execuție, dintre cele mai importante care vor fi finanțare prin Programul Operațional Regional aș menționa Parcul Chindia, Șanțul și Valul Cetății, proiectele care vizează reabilitarea termică a blocurilor de locuințe, proiectele care vizează unitățile de învățământ și nu cred că va mai rămâne vreo unitate de învățământ în Târgoviște, indiferent că discutăm de grădiniță, de școală gimnazială, de colegiu sau de liceu, care să nu facă obiectul unei investiții importante, investiții finanțate prin PNRR, cum este și această investiție, dar finanțate și prin Programul Operațional Regional”, a declarat Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște.

leave a reply