Planul teritorial comun de acțiune pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic și prevenirea delicvenței juvenile, la momentul analizei

Astăzi, 23 februarie 2023, reprezentanții instituțiilor cu responsabilități în creșterea gradului de siguranță a elevilor și cadrelor didactice din unitățile de învățământ preuniversitar din județ au avut o întâlnire cu 300 de directori, directori adjuncți și inspectori școlari în cadrul căreia au analizat stadiul implementării Planului teritorial de acțiune pentru anul școlar 2022 – 2023 și au dezbătut și planificat viitoarele priorități pe sectoare de activitate. Întâlnirea a fost organizată la solicitarea doamnei Prefect Conf. univ. dr. Claudia Gilia și cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița reprezentat de doamna Inspector Școlar General Prof. Ileana Cătălina Nicolaescu. 

Altfel, cu ocazia acestei întâlniri, reprezentantul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dâmbovița a adus în discuție campaniile și activitățile organizate în scopul pregătirii elevilor și cadrelor didactice pentru intervenții în caz de incendii, cutremure și alte calamități naturale, precum și în cazul unor situații de urgență medicală care presupun acordarea primului ajutor.

Reprezentantul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Dâmbovița a prezentat cursurile de formare a cadrelor didactice organizate împreună cu Casa Corpului Didactic (CCD) Dâmbovița și Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Dâmbovița pentru implementarea proiectelor naționale de prevenire a consumului de droguri în mediul școlar, precum și disponibilitatea de oferire a serviciilor de consiliere și asistență pentru minorii consumatori și familiile acestora.

Inspectoratul Județean de Poliție Dâmbovița, prin reprezentanții săi, a adus în atenția auditoriului o situație centralizată privind numărul și tipul intervențiilor preventive realizate, al evenimentelor din spectrul delincvenței juvenile înregistrate de la începutul anului școlar și până în prezent, precum și direcțiile viitoare de acțiune pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite în Planul teritorial comun de acțiune.

Reprezentantul Inspectoratului Județean de Jandarmi Dâmbovița a prezentat activitățile de prevenire a actelor de tulburare a ordinii și liniștii publice pe care le desfășoară în unitățile școlare și zonele adiacente acestora , precum și cu ocazia organizării unor competiții sportive școlare. De asemenea, a fost prezentată disponibilitatea de colaborare și susținere a demersurilor inițiate de celelalte instituții  partenere în scopul creșterii gradului de siguranță a elevilor și cadrelor didactice din județ.

Doamna Prefect Claudia Gilia a evidențiat rolul important pe care cadrele didactice îl au în formarea elevilor, din punct de vedere educativ, dar și al dezvoltării unor competențe sociale. De asemenea, atât doamna Prefect, cât și doamna Inspector școlar general au încurajat și susținut importanța dialogului și colaborării tuturor participanților la întâlnire pentru îndeplinirea obiectivelor comune asumate din Planul teritorial de acțiune pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic și prevenirea delincvenței juvenile în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar în beneficiul tuturor actorilor sociali implicați.

CENTRUL DE PREVENIRE, EVALUARE ŞI CONSILIERE ANTIDROG DÂMBOVIŢA

leave a reply