Obiectiv PSD îndeplinit. De astăzi, 16 august, la nivelul județului Dâmbovița, vor fi transmise 106.064 de decizii de pensionare recalculate către pensionarii dâmbovițeni.

PSD și-a îndeplinit un obiectiv prioritar asumat odată cu preluarea guvernării: recalcularea pensiilor!

Procesul de recalculare a pensiilor a fost finalizat, iar Casa Județeană de Pensii Dâmbovița a transmis deja către Oficiul Județean de Poștă, Târgoviște, nr.1, noile decizii.

Începând din data de 16 august 2024, la nivelul județului Dâmbovița, vor fi transmise 106.064 decizii de pensionare recalculate, către pensionarii dâmbovițeni.

Peste 82% din totalul pensiilor din România CRESC DE LA 1 SEPTEMBRIE 2024.

Pentru 3,8 milioane de seniori pensiile vor crește în medie cu 27%. Este a doua creștere din acest an, după cea de la începutul anului când creșterea a fost în medie de 13,8%.

„Prin această decizie, Partidul Social Democrat a realizat o reparație morală față de generațiile care au contribuit prin munca lor la creșterea și dezvoltarea multora dintre noi, care au făcut ca România să fie astăzi țara în care noi să trăim liberi și în siguranță”, a transmis prefectul județului Dâmbovița, Claudia Gilia.

leave a reply