Cristian Stan, secretar PSD Dâmbovița și primar al Târgoviștei, reacție după ce Guvernul Cîțu a decis neacordarea în acest an a voucherelor de vacanță. „Nici măcar balonul acesta de oxigen nu vrei să-l mai acorzi industriei HoReCa?”

oznorCO

Prin neacordarea voucherelor de vacanță Guvernul Cîțu nu face altceva decât să „îngroape”, și mai mut decât a făcut a făcut-o deja, industria HoReCa, susține secretarul executiv al PSD Dâmbovița, primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan. Acesta a declarat că menirea voucherelor de vacanță nu era neapărat aceea de a ajuta salariații să plece în concediu, ci de a sprijini industria hotelieră care în momentul de față este cea mai greu lovită de restricțiile impuse de pandemie.

Mai mult decât atât, Cristian Stan susține că aceste vouchere reprezentau singura posibilitate de a pleca într-un concediu pentru foarte mulți dintre români, care nu își permiteau să suporte costurile unei vacanțe din salariu.

„Să vă fie rușine!”, le transmite actualilor guvernanți social democratul Cristian Stan.

,,Într-un moment în care industria hotelieră a fost lovită atât de crunt, vii şi ce faci? Nici măcar balonul acesta de oxigen nu vrei să-l mai acorzi industriei HoReCa? De ce? Pentru că acele vouchere de vacanţă nu erau menite neapărat să ajute salariatul, menirea lor era de a sprijini industria hotelieră, o industrie oricum foarte lovită în acest moment. Cunosc oameni care se duceau în concediu numai pentru că aveau acele vouchere şi nu exagerez cu nimic. Numai pentru că primeau acele vouchere se duceau în concediu. S-a terminat şi cu asta, să se descurce fiecare cum poate ne spune domnul Cîţu, un domn care a declarat, domnia sa, punctual, că educaţia şi sănătatea nu reprezintă priorităţi şi asta dovedeşte prin bugetul pe care îl propune, pentru că la sănătate este un buget diminuat cu circa 11%…”, a declarat secretarul executiv al PSD Dâmbovița, Cristian Stan, primar al municipiului Târgoviște.

 

leave a reply