Așa zisele măsuri ale Guvernului pentru educație, bani aruncați. Consilierul municipal PSD, prof. Gabriela Istrate susține că doar 1% din testele Covid au putut fi utilizate

Testele rapide pentru depistarea Covid-19 cu care au fost „dotate” școlile, nefolosite în marea majoritate a unităților de învățământ din cauza lipsei cabinetelor medicale și a personalului medical specializat. Subiectul a fost abordat astăzi în cadrul unei conferințe de presă de către consilierul municipal PSD Gabriela Istrate, cadru didactic de profesie, care susține că aceste teste non-invazive au putut fi utilizate în doar 1% din mediul școlar, asta din cauza faptului că foarte puține unități de învățământ dispun de cabinete medicale, dar și pentru că a existat, și încă mai există, o adversitate a elevilor și a părinților în ceea ce privește efectuarea acestor teste.

În consecință, sumele cheltuite pentru achiziționarea acestor teste nu sunt altceva decât bani aruncați… Profesor Gabriela Istrate, consilier local PSD în cadrul CLM Târgoviște a decis să vorbească despre eșecul utilizării testelor rapide în școli după ce premierul Cîțu a anunțat că se dorește achiziționarea de noi asemenea kit-uri pentru testarea elevilor la întoarcerea din vacanța prelungită, adică „planul” guvernanților este să arunce și mai mulți bani pe fereastră pentru o testare care nu se bucură deloc de succes în școli.

„În urmă cu șase săptămâni, Guvernul Cîțu a luat o decizie privind achiziționarea a peste un milion de teste, acestea fiind totuși invazive, fără a se analiza o situație reală în teritoriu, în sensul că abia 18% din unitățile noastre de învățământ dispun de cabinete medicale, de personal medical specializat și atunci, testele respective, abia dacă au putut fi utilizate în 1% din mediul școlar. De asemenea, au existat și reacții adverse ale copiilor și părinților privind utilizarea acestor teste. Am înțeles iarăși că aceste teste au valorat foarte mulți bani. Acum, în prezent, s-a revenit și s-a adus altă soluție, guvernanții considerând că ar fi util să se achiziționeze alte teste, cu alte sume mari de bani. Acestea pot fi din nou niște teste non-invazive, administrate de personalul didactic sau chiar de copiii de vârstă școlară mai mare. Considerăm și această decizie ca fiind una care reflectă inconsecvență în măsurile abordate în învățământ și care ne aruncă într-o situație destul de nefericită. Este de asemenea și o fragmentare în educație, dar și lipsa unor decizii ferme care să asigure mai multă siguranță, mai multă încredere în mediul școlar”, a declarat consilierul municipal PSD, prof. Gabriela Istrate.

leave a reply