Anunț important al președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan: „A fost identificat cel mai bun traseu pentru centura municipiului Moreni! Târgoviște, Pucioasa, Fieni, Găești și acum Moreni- inele de centură prin care dezvoltăm și economia județului. Ne-am asumat aceste lucruri! Le și îndeplinim!”

Noi vești bune de la Consiliul Județean Dâmbovița! După mai multe runde de discuții și analize avute cu specialiști din cadrul forului administrativ județean și nu numai, primarul municipiului Moreni, edilii comunelor Gura Ocniței și I.L. Caragiale, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a anunțat că a fost identificat cel mai bun traseu pentru noua centură ocolitoare a municipiului Moreni.

Potrivit președintelui forului administrativ județean, drumul ocolitor al municipiului Moreni va avea aproape 14 kilometri, câte o singură bandă pe sens, iar traseul va avea două sensuri giratorii, un pod peste râul Cricov, iar din drumul de centură se va desprinde o bretea care va face legătura cu DN72.

Valoarea întregului proiect se ridică la aproximativ 35.000.000 de euro.

„Centura municipiului Moreni! A fost identificat cel mai bun traseu!

Ruta optimă, 13,9 km lungime și o bandă pe sens, este următoarea:

-KM 0 se va afla la intersecția cu drumul județean DJ 720 la km 6+450, pe partea dreapta a acestuia, în comuna Gura Ocniței. În acest punct se va amenaja un sens giratoriu care va asigura legătura cu DJ 720, drum care leagă municipiul Moreni de municipiul Târgoviște;

-De la acest sens giratoriu, traseul urmărește rețeaua de drumuri de exploatare existente în Moreni, comunele Gura Ocniței și I.L. Caragiale, coboară pe malul stâng al râului Cricov și se intersectează cu DJ 710A. Și aici va fi un sens giratoriu, asigurându-se în acest fel legăturile cu municipiul Moreni și comuna I.L. Caragiale;

-Se va construi un pod de 100 de metri liniari care va traversa râul Cricov, drumul urmând să se îndrepte spre Parcul Industrial Moreni;

-De aici, varianta de ocolire studiată se suprapune pe traseul drumului de exploatare existent, ajunge la intersecția cu DJ 720, după ieșirea din Moreni;

Din acest punct, centura își urmează traseul pe o lungime de 6,1 km pe drumurile de exploatare ale comunei I.L. Caragiale.

FOARTE IMPORTANT: la kilometrul 4+245 din varianta de ocolire a municipiului Moreni se va desprinde o bretea ce va face legătura cu drumul național DN72.

Suma necesară pentru implementarea întregului proiect se ridică la aproximativ 35.000.000 de euro.

Târgoviște, Pucioasa, Fieni, Găești și acum Moreni-  inele de centură prin care creștem mobilitatea și siguranța participanților la trafic, dar dezvoltăm și economia județului prin transportul rapid și eficient al mărfurilor, pe drumuri scurte și moderne.

Ne-am asumat aceste lucruri! Le și îndeplinim!”, a transmis președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

 

leave a reply