29 aprilie- Ziua Veteranilor de Război. Mesajul prefectului județului Dâmbovița, Claudia Gilia.

În fiecare an, pe 29 aprilie, în România este marcată Ziua Veteranilor de Război, în semn de recunoaștere a meritelor acestora pentru apărarea independenței, suveranității, integrității teritoriale și a intereselor României.

Instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 1222/10.10.2007, publicată în M.O. nr. 699/17.10.2007, această zi amintește de data la care, în anul 1902, regele Carol I a promulgat, la solicitarea supraviețuitorilor Războiului de Independență (1877-1878), Înaltul Decret prin care a fost instituit pentru prima dată titlul de ”veteran de război”, în conformitate cu Convenția Statelor Europene de la Geneva, în onoarea ostașilor care au luptat în acest război.

La Târgoviște, această zi a fost omagiată la Cimitirul de Onoare Românesc de la Teiș printr-un ceremonial militar-religios.

Prefectul județului Dâmbovița, Claudia Gilia, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Veteranilor de Război: „Milioane de tineri aveau alte planuri de viață în momentul în care au început războaiele. Voiau, poate, să urmeze o școală, să se angajeze, să-și întemeieze o familie sau să-și crească copiii.

Din nefericire, războiul le-a schimbat planurile. Toți știau, din cărți, că războaiele încep repede și se termină repede. Însă, în realitate, încep repede și se termină greu. Greu și tragic pentru milioane de oameni, indiferent din ce tabără fac parte. Tinerii cu multe vise înainte de război se maturizau în câteva zile și luptau pentru PATRIE. Dragostea lor pentru familie, copii sau școală a prins aripi – au mers cu arma în mână să-și apere visul, viitorul țării și al copiilor lor.

Indiferent despre ce război vorbim din istoria României – vorbim de sacrificiu și îndeplinirea unei îndatoriri patriotice. Fiecare centimetru de pământ apărat este pătat de sânge și sudoare. Generațiile de astăzi trebuie să nu uite că nimic nu este gratis! Avem obligația morală să depunem toate eforturile pentru a rezolva orice neînțelegere la masa negocierilor, în memoria tinerilor care nu s-au mai întors de pe front.

Doar în urma celui de-al Doilea Război Mondial, România a înregistrat peste 900.000 de morţi, dispăruţi, prizonieri, răniţi şi invalizi (aproximativ 92.000 de militari decedaţi).

Astăzi, de Ziua Veteranilor de Război, gândurile noastre se îndreaptă, către toți cei care au apărat independența, suveranitatea și integritatea teritorială ale României. Fără sacrificiul lor România nu ar fi fost astăzi o țară sigură care face parte din NATO și UE.

În ultimul an am fost martorii atrocităților din Ucraina. Tocmai din acest motiv trebuie să fim mai atenți la militarii și veteranii de război și să luăm toate măsurile pentru a garanta securitatea României.

Dragi veterani de război,

Românii nu uită faptele dumneavoastră de vitejie și vă sunt aproape. Tânăra generație învață din manualele de istorie despre eroismul și patriotismul dumneavoastră.

Vă mulțumim pentru tot și vă dorim multă sănătate!

La mulți ani!”

leave a reply