Ziua comunei Gura Șuții cu petrecere, inaugurări și invitați importanți

Sărbătoare în comuna Gura Șuții, de ziua localității! În zi de mare sărbătoare creștină, Sfinții Mari Împărați Constantin și Elena, Gura Șuții a celebrat ziua comunei, eveniment mult așteptat de locuitori și cu multe surprize pregătite de autoritățile locale. Cetățenii comunei s-au bucurat de muzică, pentru toate gusturile, de voie bună, dar și de inaugurarea căminului cultural, obiectiv de care localitatea avea mare nevoie, finanțat prin Compania Națională de Investiții SA (CNI), care are o valoare de 1.171.101 lei.

La manifestările prilejuite de Ziua Comunei au luat parte președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, vicepreședinții CJD, Luciana Cristea și Alin Manole, parlamentarii dâmbovițeni Rovana Plumb, Corneliu Ștefan, Titus Corlățean, inspectorul școlar general adjunct, Cristina Stroe, dar și mai mulți consilieri județeni, consilieri locali, primari și oameni politici.

Cei prezenți au putut participa, în sediul căminului cultural, la o ceremonie de premiere a mai multor familii din localitate, care aniversează peste 50 de ani de căsătorie.

 

leave a reply