Așa cum era și firesc, copiii din Târgoviște și nu numai au fost astăzi în centrul atenției și au avut parte de multe momente frumoase, pline de culoare și bună dispoziție, pregătite în detaliu atât de părinți și bunici, cât și de administrația locală a municipiului.
Celebrarea copilăriei a început cu Festivalul AnimaȚIE, eveniment dedicat Zilei Internaționale a Copilului, care se bucură de un real succes în rândul celor mai mici locuitori ai municipiului și nu numai. Și anul acesta organizatorii au pregătit numeroase spectacole de stradă cu tematică pentru cei mici, mânuire de păpuși, desen pe asfalt, pictură pe față, ateliere de creație, de modelare baloane, dar și numeroase momente artistice cu dansuri și cântece cu și despre copii. Potrivit organizatorilor, Festivalul AnimaȚie este sărbătoarea copiilor și a tuturor celor care doresc să se bucure de copilărie, prin activități distractive, educative și multă voie bună.
De asemenea, copilăria a fost celebrată și la Complexul Turistic de Natație, acolo unde, sub cupola evenimentului „1 Iunie MultiSPORT”, pe tot parcursul zilei au avut loc diverse demonstrații și competiții sportive, jocuri, reprezentații artistice. Totodată, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului s-a deschis oficial și sezonul estival la Târgoviște.
* „La mulți ani tuturor copiilor! Iată că Târgoviștea este astăzi centrul distracției pentru copiii de toate vârstele. Mă bucur să văd că participă atât de mulți copii la activitățile organizate special pentru ei, mă bucur să fiu alături de ei și să dea Dumnezeu să fim sănătoși”, a transmis primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.
* „Felicit autoritățile locale pentru activitățile organizate în această zi importantă. Urez tuturor copiilor La mulți ani, să fie sănătoși, să se bucure de copilărie și de ce au mai drag și mai frumos. Părinților și bunicilor le doresc să se bucure de copii, de nepoți pentru că este cel mai frumos dar pe care îl putem avea…”, este mesajul transmis de președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea.
* „La mulți ani tuturor copiilor! Ne bucurăm foarte mult să sărbătorim împreună cu copiii, am pregătit foarte multe activități sportive. Mulțumim sportivilor care s-au alăturat proiectului nostru, mulțumim tuturor celor care au participat activ la competițiile sportive de la Complexul Turistic de Natație”, a declarat directorul Complexului Turistic de Natație, Ciprian Prisăcaru.