Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene, celebrată în premieră la Moreni

Luni, 20 iulie 2020, pentru prima dată, în municipiul Moreni, va fi sărbătorită Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene. Astfel, în jurul orei 11:30, o formație de aeronave C-130 Hercules și C-27J Spartan va intra în spațiul aerian al localității Moreni dinspre limita cu comuna I. L. Caragiale și va avea ca reper de evoluție maximă zona tricolorului arborat în sensul giratoriu din centrul municipiului.

„Vă invităm să sărbătorim împreună această zi importantă pentru România prin observarea individuală a survolurilor aeronavelor. Face mențiunea că nu se va organiza nicio activitate terestră. În cazul în care veți dori observarea demonstrației aeriene de pe trotuare, vă rugăm să păstrați distanța socială în conformitate cu normele sanitare în vigoare”,  transmite locuitorilor primarul municipiului Moreni, Constantin Dinu.

Această activitate este organizată cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale, Statului Major al Forțelor Aeriene și al Asociației Române pentru Propaganda și Istoria Aeronauticii – Filiala Moreni.

 

leave a reply