Vremea schimbării la Moțăieni! Cu susținerea conducerii PSD Dâmbovița și a locuitorilor comunei, Ana Maria Obagiu și-a depus candidatura pentru funcția de primar al localității.

A venit vremea schimbării și la Moțăieni!

Cu susținerea necondiționată a conducerii PSD Dâmbovița, Ana Maria Obagiu a intrat în competiția electorală pentru câștigarea funcției de primar al comunei Moțăieni. Numărul mare de semnături de susținere arată că și locuitorii comunei au încredere că social democrata Ana Maria Obagiu este persoana cea mai potrivită pentru Primărie și pentru dezvoltarea localității. Cu un procent dublu față de actualul primar în toate sondajele de opinie realizate în ultima perioadă în comună, Ana Maria Obagiu va aduce fără doar și poate schimbarea la Moțăieni după 9 iunie.

La depunerea dosarului de candidatură, Ana Maria Obagiu i-a avut alături pe președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, pe prim-vicepreședintele partidului, senator Titus Corlățean, pe trezorierul formațiunii politice, Cristian Avanu, dar și întreaga echipă de consilieri care, alături de ea, vor pune umărul la dezvoltarea comunei.

„În prezența domnului Președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Stefan, a senatorului Titus Corlățean, am avut onoarea de a depune candidatura pentru funcția de primar al comunei Moțăieni și candidatura echipei de consilieri locali.

Vă mulțumim pentru sprijinul acordat! Semnăturile dumneavoastră de susținere pentru alegerile din 9 iunie sunt semn că ne veți fi alături în următorii 4 ani pentru a începe schimbarea comunei noastre!

Ne vom vedea și în zilele următoare cu fiecare dintre dumneavoastră pentru a discuta despre tot ceea ce avem de făcut de acum înainte!

Echipa PSD MOȚĂIENI vă mulțumește! Suntem și vom rămâne mereu Alături de Oameni!”, a transmis Ana Maria Obagiu, candidatul PSD pentru funcția de primar al comunei Moțăieni.

„Alături de Ana Maria Obagiu, candidatul PSD la postul de Primar al comunei Moțăieni din județul Dâmbovița, la momentul depunerii candidaturii sale la Biroul electoral din localitate. O zi cu emoții pentru colega noastră, nou intrată în echipa, cu studii economice (finanțe-bănci), dar foarte hotărâtă să facă o treabă bună în comunitatea sa. Această comună, situată între Pucioasa și Fieni (ambele conduse de primari performanți PSD), are șanse (în sfârșit) de dezvoltare, dacă va ști să aleagă un primar tânăr, femeie, care să facă parte din echipa social-democrată de la Dâmbovița și să beneficieze de sprijinul nostru, începând cu cel al Consiliului Județean, pentru promovarea proiectelor de dezvoltare, inclusiv cu finanțare europeană. Oricine trece prin comună, condusă “liberal” în prezent, remarcă discrepanța dintre nivelul de dezvoltare al comunităților din regiune, conduse de primari social-democrați și respectiv nivelul mult mai modest al comunității din Moțăieni.

Avem încredere în Ana Maria și o vom ajuta în campanie pentru primul său mandat de Primar”, a transmis senatorul Titus Corlățean.

leave a reply