Traficul pe Drumul Național 71 Bâldana-Târgoviște-Sinaia fost blocat timp de 30 de minute din cauza unui incident mai puțin obișnuit – un autocamion a luat foc în mers. La fața locului a sosit imediat un echipaj de pompieri care a reușit să lichideze incendiul înainte ca flăcările să cuprindă și rezervorul de combustibil. După stingerea incendiului, a fost rândul polițiștilor să intervină, deschizând o anchetă pentru stabilirea cauzei incendiului.
Camionul încărcat cu brânză venea din Bulgaria și trebuia să ajungă la Târgoviște. Cu doar 30 de kilometri înainte de a ajunge la destinație, unul dintre șoferi a auzit o bubuitură. Au oprit imediat și au văzut că se produsese o explozie la unul dintre pneurile din spate, care a fost cuprins de flăcări. Mai mulți șoferi au sărit să-i ajute pe cei doi bulgari, însă nu au putut stăpâni focul, care a cuprins rapid caroseria. Pentru că nu reușeau să țină focul sub control, șoferii, dar și cei ce le săriseră în ajutor, au renunțat, de frica unei explozii care se putea produce în orice moment, dacă focul ajungea la rezervoarele de motorină.
Traficul pe DN 71 s-a desfășurrat ulterior alternative, pe un singur fir, până când un alt camion a preluat încărcătura care a fost salvată, iar un utilaj specializat a tractat autocamionul incendiat.