Teme și strategii la zi, în dezbaterea internă la PSD Dâmbovița. După întâlnirile organizațiilor din zona Găești, urmează zona Titu

Pregătiri pentru alegerile parțiale din comunele Cojasca și Braniștea, la PSD Dâmbovița! Cu toate că nu se bucură de sprijin la nivel guvernamental, PSD Dâmbovița este cel mai puternic partid din județ, iar ultimul vot al dâmbovițenilor obligă formațiunea politică să demonstreze, încă 3 ani de acum înainte, că așa va rămâne.

„PSD Dâmbovița pregătește alegerile parțiale de luna viitoare din comunele Cojasca și Braniștea, dar stabilește pașii și strategiile care vor duce la câștigarea tuturor alegerilor din 2024. Acest lucru se face cel mai bine în teritoriu, de aceea, alături de parlamentarii și consilierii județeni social-democrați, am avut o serie de discuții cu organizațiile PSD din zona Găești. Am pus la punct planurile de viitor și am discutat ce trebuie făcut în continuare pentru ca PSD Dâmbovița să rămână în primele 5 organizații din țară ca rezultate și, de ce nu, să ajungem în primele 3”, a declarat președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

Respectarea promisiunilor este o condiție esențială pentru viitorul partidului, rezultatele proiectelor PSD încep deja să se vadă, iar propunerile făcute în campaniile electorale de anul trecut au prins contur la mai puțin de un an de la alegerile locale ce au avut loc în 2020: „Avem în față 3 ani în care vom demonstra că merităm voturile dâmbovițenilor! Concluzia zilei este una singură! Suntem cel mai puternic partid din județ, iar acest lucru se datorează dâmbovițenilor și tuturor membrilor PSD”, a mai declarat liderul social democrat.

Urmează întâlniri și dezbateri interne și cu organizațiile partidului din zona Titu.

Alegerile parțiale la Cojasca și Braniștea vor avea loc pe 27 iunie.

leave a reply