Se lucrează intens la reabilitarea, modernizarea și extinderea Creșei Nr.13 din microraionul VI, una dintre investițiile importante pentru infrastructura educațională din municipiul Târgoviște. Proiectul a demarat în luna februarie a acestui an, iar astăzi lucrările sunt realizate în proporție de 30%, stadiul de realizare al lucrărilor fiind cu mult înaintea graficului de execuție asumat de constructor.
Prin acest proiect se extinde imobilul existent cu un corp nou, dar se și reabilitează și modernizează clădirea actuală a creșei. Imobilul care va fi construit va avea o suprafață 1400 de metri pătrați, ceea ce înseamnă că se va dubla suprafața actuală a creșei.
Valoarea contractului de execuție de lucrări este de 5.955.736,73 lei (inclusiv TVA), durata maxima de realizare a investiției este de 24 de luni, iar finanțarea lucrărilor este asigurată de Guvernul României, prin Programul Național de Dezvoltare Locală.
„La Creșa Nr.13 se află în plină desfășurare un proiect de extindere, reabilitare, modernizare și dotare a acestei unități de învățământ antepreșcolar. La acest moment, după cum se poate observa, se lucrează intens, avem pe graficul de execuție lucrări efectuate undeva la 30%. Este vorba de un proiect prin care suprafața existentă a acestei creșe practic se dublează, un proiect în care discutăm de o suprafață desfășurată de aproximativ 1400 metri pătrați numai la corpul existent, la corpul care se construiește acum, iar prin intervențiile pe care le avem la toate unitățile din municipiul Târgoviște, și mă refer aici la Creșa Nr.8, Creșa Nr.13, Creșa Nr.14, Creșa NR.16, cred că vom putea face față cu brio cererilor pe care le avem, inclusiv cele care vin din zonele limitrofe. Sunt convins că anul viitor, când vom fi în perioada în care se vor solicita repartițiile vom avea locuri suficiente”, a declarat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.