Târgoviște. Liberalii propun ca toate microraioanele să fie denumite cartiere și să poarte numele marilor personalități istorice ale municipiului

Liberalii târgovișteni au lansat astăzi în dezbatere publică un proiect ce vizează schimbarea denumirilor microraioanelor municipiului Târgoviște! Ideea aparține profesorului Honorius Moțoc, consilier municipal PNL, însă ea a fost rapid împărtășită și de președintele PNL Târgoviște, Aurelian Cotinescu. Astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, liberalul Honorius Moțoc, a prezentat o serie de motive pentru care este nevoie de modificarea denumirilor cartierelor din Târgoviște. Acesta susține că municipiul Târgoviște, orașul de reședință al județului Dâmbovița, este cunoscut în țară, dar și în afara granițelor, ca un centru care păstrează numeroase componente ale civilizației medievale, este centrul urban de la sud și est de Carpați care păstrează cele mai multe mărturii ale evului mediu românesc. Liberalii susțin că în ultimii ani cartierele municipiului au beneficiat de transformări, s-au implementat proiecte de reabilitare care au dus la modernizarea microraioanelor, iar acum a venit vremea ca și titulatura acestora să fie „modernizată” și să fie pusă în valoare moștenirea istorică. În opinia liberalilor, toate microraioanele municipiului ar trebui să fie de numite cartiere și să poarte numele personalităților istorice care și-au pus amprenta asupra Târgoviștei.

„În prezent, în cea mai mare parte a centrelor urbane, s-a renunțat la aceată titulatură. În cazul nostru, unde s-au pus în apicare proiecte de reabilitare a acestor cartiere prin care s-a creat un mediu mai primitor și prietenos, se impune să se procedeze la fel. Toți sutem de acord că Târgoviștea, pe termen scurt, mediu și lung, are viitor în turism, atât în turismul cultural, cât și în cel de agrement. Evenimentele importante legate de vechile tradiții, de marile personalități, ne obligă și ele să renunțăm la denumirea de microraion. În consecință, ținând cont de arterele rutiere, de amplasarea unităților de învățământ și cultură, de prezența unor monumente istorice, propunem ca Microraionul 2 să fie numit Cartierul Neagoe Basarab; Microraionul 3 să fie numit Cartierul Matei Basarab; Microraionul 4 se va numi Cartierul radu cel Mare; Microraionul 5 se va numi Cartierul Constantin Brâncoveanu; Microraionul 6 se va numi Cartierul Tudor Vladimirescu; Zona centrală, înțelegând Centrul Vechi, cu străzile din fața Curții Domnești, nu poate să poarte decât numele voievodului Mircea cel Bătrân, care a mutat reședința domnească de la Argeș la Târgoviște. Aceasta este zona care încorporează Primăria și clădirea Poștei Vechi, monumente de arhitectură. Zona centrală de blocuri, care cuprinde două artere cu arhitectură interesantă, cu edificii bancare și comerciale, hoteluri, statui, impunătorul sediu administrativ al județului- cu Prefectura și Consiliul Județean, parcul și catedrala Mitropolitană, propunem să poarte denumirea de Cartierul Mitropoliei. Pentru Microraioanele 8 și 9, organic legate între el, propunem să poarte numele Cartierul Mihai Viteazul. Pentru Microraionul 11 propunem numele Cartierul Vlad Țepeș, iar pentru Microraionul 12 propunem numele Cartierul Petru Cercel. De asemenea, pentru partea de nord a orașului, să se păstreze denumirea de Suseni, care va încorpora și Microraioul 1. Cât privește zon locuită de sârbi, trebuie să se respecte vechea denumire de Cartierul Sârbi, iar Cartierul Priseaca să își păstreze denumirea actuală, reprezentantivă”, a subliniat consilierul municipal PNL, prof. Honorius Moțoc.

 

leave a reply