Sala „Vlad Țepeș” a Consiliului Județean Dâmbovița a găzduit, astăzi, 14 ianuarie 2019, o întâlnire privind stadiul proiectelor de dezvoltare a infrastructurii din zona montană dâmbovițeană și a aprobării noului plan de management al Parcului Național Bucegi și a documentației „Actualizare, reconfigurare plan urbanistic zonal Padina – Peștera și a regulamentului local de urbanism aferent”.
La întâlnire au participat, din partea Consiliului Județean Dâmbovița, președintele Daniel Comănescu, administratorul public al județului, Ionuț Săvoiu, arhitectul-șef al județului Teodor Bâte și directorul general al Direcției Generale Infrastructură Locală, Vasile Dinu. Au fost prezenți la discuții vicarul eparhial Ionuț Ghibanu – Arhiepiscopia Târgoviște, Gheorghe Deaconescu, șeful Serviciului Salvamont-Salvaspeo Dâmbovița, primarul comunei Moroeni, Laurențiu Moraru, reprezentanții Asociației Turistice „Peștera – Padina” dar și ai unităților de primire-cazare din zona montană.
Subiectele abordate țin de prioritățile existente pentru dezvoltarea zonei turistice Padina-Peștera, atât din punct de vedere al rețelelor utilitare, cât și al căilor de infrastructură. Astfel, s-a discutat despre necesitatea găsirii de soluții și despre demersurile făcute în ceea ce privește extinderea rețelei electrice, dar și a rețelei de gaze, astfel încât să fie deservite toate unitățile din zonă. În plus, administrația județeană a întocmit un proiect pentru iluminatul public, pe traseul Bolboci-Telecabină și caută soluții și pentru asigurarea transportului în comun.
În privința serviciilor de salubritate, administratorul public al județului, Ionuț Săvoiu, a subliniat faptul că s-au purtat discuții cu ADI Deșeuri și că există promisiunea ca, cel târziu în luna martie a acestui an, să fie prezentată o soluție distinctă, pentru zona montană dâmbovițeană, unde cel puțin în perioada estivală, există necesitatea colectării zilnice.
Vestea bună pe care au primit-o, astăzi, reprezentanții unităților turistice din zonă este aceea că, în acest an, aproximativ 80% din drumul contur, care ocolește Lacul Bolboci, va fi asfaltat, urmând ca apoi să se realizeze lucrări și la zonele mai problematice, pentru a se finaliza întregul parcurs.
Întâlnirea de astăzi a fost doar prima din acest an, cei prezenți fiind de acord ca în perioada următoare să aibă loc și alte astfel de acțiuni, prin intermediul cărora autoritățile să vină în întâmpinarea dezvoltatorilor și operatorilor din turism și să găsească împreună cele mai bune soluții, pentru a transforma Stațiunea Peștera – Padina într-una la standarde europene.