Târgoviște. Garaje insalubre înlocuite cu locuri de parcare moderne pe strada Ion Ghica, din microraionul V

Un nou proiect de reabilitare stradală a fost încheiat cu succes de autoritățile locale târgoviștene. De acesta dată este vorba despre strada Ion Ghica din microraionul V al municipiului Târgoviște, acolo unde pe locul fostelor garaje, care au fost dezafectate și au fost amenajate locuri de parcare moderne. Potrivit primarului municipiului Târgoviște, Cristian Stan, a fost asfaltată o suprafață de 6000 de metri pătrați, dar în acealși timp a fost modernizat iluminatul, au fost realizate lucrări de refacere a trotuarelor, precum și lucrări la sistemul de preluare a apelor pluviale. Este al doilea proiect de anvergură implementat în acest cartier, iar în urma tuturor investițiilor au rezultat peste 400 de locuri noi de parcare.  Edilul municipiului Târgoviște a declarat că în scurt timp vor demara și lucrările de reabilitare la cel de-al doilea loc de joacă din acest cartier.

„În microraionul V, pe strada Ion Ghica, Primăria Târgoviște a finalizat o investiție care a vizat aproximativ 6000 de metri pătrați de suprafață asfaltată, reabilitată. De asemenea, au fost lucrări la iluminatul public, preluarea apelor pluviale, în general o abordare completă a acestei zone. La momentul de față sunt aici aproximativ 160 de locuri de parcare rezultate în urma investiției. Este o zonă în care existau garaje care au fost desființate, este o zona care acum arată foarte bine pentru locuitorii din acest cartier. Cartierul microraionul V este aproape integral reabilitat în ultimii doi ani, s-a făcut și un loc de joacă… Tot legat de acest microraion să mentionez și faptul că blocurile 5A și 5B vor intra pe proiectul de reabilitare termincă din fonduri europene, urmând ca săptămâna viitoare să aibă loc vizita precontractuală a reprezentanților finanțatorului, astfel încât să putem încheia cât mai repede și contractul de finanțare și pe cel de execuție lucrări”, a declarat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.

leave a reply