Târgoviște. Garaje inestetice înlocuite cu parcări moderne pe strada Urmuz din microraionul V

O altă zonă inestetică din municipiul Târgoviște trasformată radical de administrația locală! Este vorba de zona străzii Urmuz din microraionul V, care până acum aproximativ două luni era aglomerată de garaje care mai de care mai „pestrițe”, iar locurile de parcare aproape că lipseau cu desăvârșire. Astăzi zona s-a schimbat radical, garajele au fost dezafectate, s-a turnat asfalt pe o suprafață de aproape 5000 de metri pătrați, s-au amenajat peste 100 de locuri de parcare, iluminatul public a fost modernizat și s-au realizat lucrări la zona de canalizare și de preluare a apelor pluviale. Toată investiția a costat aproape 450.000 lei, bani care provin exclusiv de la bugetul local al municipiului, iar marea parte a lucrărilor au fost executate de Municipal Construct. Primarul municipiului, Cristian Stan, a declarat că același gen de lucrări se vor executa în perioada următoare și pe strada Ion Ghica, din același microraion.

„În zona străzii Urmuz din municipiul Târgoviște, microraionul V, administrația locală târgovișteană a finalizat o investiție care a vizat reabilitarea parcării, reabilitarea străzii, dezafectarea garajelor. De asemenea, s-au făcut investiții pe zona de iluminat public. Zona este total schimbată față de ceea ce aveam până acum. De asemenea, au fost marcate și create peste 100 de locuri de parcare și aș mai menționa că în locul celor aproximativ 35 de garaje s-au creat peste 60 de locuri de parcare. S-au câștigat câteva locuri de parcare bune numai în această zonă… A avut loc o intervenție și la instalația de canalizare a blocului, dar și lucrări de preluare a apelor pluviale. Investiția a fost realizată pe zona de pregătire a asfaltării, infrastructură, montarea de stâlpi, lămpi, iluminat public cu led, de câtre Municipal Construct, iar asfaltarea s-a făcut cu societatea care are contract cu administrația locală târgovișteană. Valoarea investiției este de aproximativ 450.000 lei și este vorba de vreo 5000 de metri pătrați.

S-au făcut lucrări de preluare a apelor pluviale, s-a schimbat total iluminatul public, s-a făcut tot ceea ce trebuia pentru amenjarea unei parcări decente pentru locuitorii din această zonă.

Următorul pas în acest cartier este zona străzii Ion Ghica și cu asta se cam finalizează microraionul V, ca și infrastructură”, a declarat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.

 

leave a reply